International

O victorie a lui Putin în Ucraina ar fi o ”catastrofă”, susţine Boris Johnson

Premierul britanic Boris Johnson a declarat că Occidentul trebuie să continue să-i susţină pe ucraineni în contextul în aceştia încearcă să-şi recupereze teritoriul ocupat de Rusia, afirmând că ar fi o “catastrofă” dacă preşedintele rus Vladimitr Putin ar obţine victoria, relatează sâmbătă dpa, potrivit Agerpres.

În declaraţii făcute după revenirea în Regatul Unit după o vizită neanunţată la Kiev, şeful guvernului britanic a avertizat că Ucraina nu trebuie încurajată să accepte o “pace proastă” care pur şi simplu ar fi preludiul unei noi ofensive ruse.

De asemenea, Johnson şi-a apărat decizia de a pleca vineri de la o conferinţă a conservatorilor din nordul ţării pentru a se putea întâlni cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Momentul ales pentru vizită a dus la acuzaţii că desconsideră nordul, chiar înainte de un scrutin crucial în Wakefield, West Yorkshire, pe care conservatorii au mare şanse să o piardă.

Boris Johnson a declarat presei la revenirea în ţară, la baza RAF Brize Norton, că era important să fie demonstrat sprijinul Regatului Unit într-un moment în care Ucraina “suferă teribil” din cauza ofensivei ruse în desfăşurare din Doneţk.

“Cred că este foarte important să merg în Ucraina într-un moment în mod special crucial. Îngrijorarea pe care o avem este că puţină oboseală faţă de chestiunea ucraineană începe să se instaleze în lume. Este foarte important să arătăm că suntem alături de ei pe termen lung şi că le asigurăm rezilienţa strategică de care au nevoie”, a mai spus Johnson.

În convorbirile sale cu preşedintele Zelenski, premierul britanic a spus că ţara sa este gata să antreneze zeci de mii de soldaţi ucraineni în timp ce continuă luptele împotriva ruşilor.

Boris Johnson a mai spus că este foarte important ca ruşii să fie împiedicaţi să “îngheţe” conflictul, pentru a-şi putea consolida câştigurile înainte de a organiza un nou atac.

“Ar fi o catastrofă dacă Putin ar câştiga”, a spus Johnson.

“Nimic nu i-ar plăcea mai mult decât să spună: ‘Să îngheţăm conflictul, să avem un armistiţiu ca în 2014’. Pentru el asta ar fi o mare victorie. Am avea o situaţie în care Putin va reuşi să-şi consolideze câştigurile şi apoi să lanseze un alt atac”, a atras atenţia şeful guvernului de la Londra.

“Trebuie să transmitem cu claritate că-i sprijinim pe ucraineni în ambiţiile lor de a-i izgoni pe ruşi, de a izgoni armatele lui Putin, din toate locurile pe care le-au obţinut din 24 februarie, şi să ne asigurăm că ucrainenii nu sunt încurajaţi să facă o pace proastă, ceva care pur şi simplu nu va rezista”, a adăugat el.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

11 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

11 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

11 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

12 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

12 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

13 ore ago

This website uses cookies.

Read More