Oana-Maria Bogdan, membră PLUS, revine cu explicații după ce postarea sa în care susținea renunțarea la proprietate a primit critici dure pe Internet

Oana-Maria Bogdan, membră în Biroul Național al PLUS, partidul condus de Dacian Cioloș, a revenit cu explicații, pe Facebook, după ce postarea sa în care susținerea renunțarea la proprietate a devenit virală și a primit critici dure în social media.

”Cred că un pas important al omenirii va fi cel al renunțării la proprietate. Când nu vor mai exista teritorii care să aparțină unui om, trib, neam sau corporație, vom reuși să conviețuim armonios pe planeta Pământ. Eu am încredere că acest lucru se va întâmpla în timpul vieții mele”, a fost comentariul Oanei-Maria Bogdan la o postare despre Ziua Națională, pe 1 decembrie 2018.

Oana-Maria Bogdan a revenit, astăzi:  “Sunt la Pitesti, pe stradă. Mă sună lumea să-mi spună că arde feisbucul, că vuiește presa, că s-au găsit comuniști, sexo-marxiști și leniniști la PLUS. Respectiv, că subsemnata a comis o impietate totală, un delict de opinie, care a inflamat o mână de domni ce nu-și pot reveni din șoc.

Totul a pornit de la un comentariu al meu din 1 decembrie 2018 la declarația din 1912 a unui șef nigerian de trib, postată de un coleg arhitect: 
“Teritoriile pe care le locuim aparțin unei familii vaste, din care mulți au murit, puțini trăiesc acum și nenumărate generații urmează a se naște”. O expresie cu înțeles similar îi atribuia și Delavrancea lui Ștefan cel Mare.*

Înainte de orice, aș vrea să fie clar că sunt imună la orice formă de bullying online, că nu mă impresionează atitudinile vădit exagerate. Se răstălmăcesc cuvinte și se interpretează cu rea credință. Nu mă sensibilizează deloc aceste practici. Eu cred în misiunea mea și a colegilor mei.

Astfel, vă rog să-mi îngăduiți să revin cu câteva lămuriri la acest comentariu pentru a reașeza lucrurile în matca unei dezbateri de bun-simț.

1. Nu a fost vorba nicio clipă în comentariul meu de confiscarea sau deposedarea forțată de proprietate a oamenilor. Ştim cu toții care sunt sensibilitățile istorice ale românilor și câte suferințe a provocat confiscarea violentă a pământurilor și a bunurilor în anii ’50. Bunicii mei au suferit și ei, ca atâția alți români, din cauza ticăloșiei colectivizării. Mai știm, de asemenea, că suntem societatea cu cel mai mare număr de proprietari de locuințe din Europa (97%). Prin urmare, orice referință la vreun model de expropriere precum cel practicat de staliniști și comuniști este lipsită de temei.
2. Sunt antreprenor, sunt fondatorul unei companii private si știu foarte bine ce înseamnă proprietatea privată în economia de piață. Dar ca arhitectă, am fost mereu interesată de patrimoniul material și imaterial al comunităților umane. Acest interes m-a și adus înspre politică, unde ideea care îmi însuflețește angajamentul este aceea a grijii pentru bunul comun, pentru lucrul public. Am convingerea intimă că societatea românească, traumatizată chiar prin minciuna „proprietății întregului popor” și guvernată haotic de trei decenii încoace, are nevoie să-și redefinească responsabilitatea pentru ceea ce ne este comun: istoria, patrimoniul cultural, orașele, străzile, valorile, viitorul.
3. Ceea ce putem constata cu toții în ultimii 30 de ani este un triumf haotic al individualismului și o teamă de a asuma responsabilități comune pentru lucruri comune. Românii se plâng, pe bună dreptate, că străinii le cumpără terenurile. Dar nu ar fi oare mai bine să gândim împreună modalități de a pune în valoare aceste terenuri în sânul comunităților locale? Păstrând proprietatea privată, desigur, dar dezvoltând responsabilitatea comunitară pe care am pierdut-o și de care avem atâta nevoie.
4. Pe de altă parte, vedem astăzi extinzându-se în jurul nostru diferite forme de renunțare la proprietate și de împărtășire a bunurilor și serviciilor. Acum zece ani plăteam pentru a citi un articol, azi se promovează tot mai mult sursele libere, enciclopediile online, softurile cu acces liber. Airbnb și Uber sunt platforme prin care oamenii își transformă proprietățile în bunuri împărtășite și servicii comune – vorbim de „sharing economy”. Tot mai multe orașe adoptă ideea de transport în comun gratuit, pentru a diminua tocmai poluarea și aglomerația cauzate de circulația mașinilor private. Tot mai mulți oameni preferă să platească pentru servicii de mobilitate, nu pentru un autoturism, pentru lumină, nu pentru un bec, pentru dreptul la locuire, nu pentru o locuință – vorbim de economia circulară.
5. Resursele materiale ale țării și ale planetei, în general, sunt limitate. Dacă ne lansăm într-o competiție înverșunată pentru stăpânirea și exploatarea lor, vom avea de suferit toți și mai ales vor avea de suferit generațiile viitoare. De aceea, cred că e nevoie de multă creativitate politică pentru a imagina, alături de proprietatea exclusivă, forme de guvernanță colaborative, deschise, mai responsabile față de societate și față de planeta Pământ, pe care o „consumăm” cu bună știință. Ce lăsăm moștenire generațiilor viitoare?
6. Ceea ce ne va duce înainte ca societate este încrederea în bunul public (material și imaterial) și nicidecum acumularea individuală de obiecte și pământuri. Noi vrem să propunem o politică prin care să le redăm oamenilor încrederea și convingerea că merită să lucrăm împreună la construirea unei societăți mai bune pentru copiii noștri. Nu palatele pe trei străzi și înconjurate cu ziduri groase ale baronilor locali definesc gradul de dezvoltare a societății, ci felul în care știm împreună să ne gestionăm ceea ce ne aparține tuturor: resurse, pământuri, tradiții și speranțe.

Aș reveni în final la înțelepciunea africană postată de colegul meu arhitect la 1 decembrie 2018: „teritoriile pe care le locuim aparțin unei familii vaste, din care mulți au murit, puțini trăiesc acum și nenumărate generații urmează a se naște”. Noi, cei de azi, suntem cei puțini care avem datoria să transmitem mai departe ceea ce am primit ca moștenire. Ceea ce dăm fiecare dintre noi copiilor noștri este o chestiune privată. Dar ceea ce vom ști să lăsăm generațiilor ce vin este o responsabilitate comună și acesta este țelul ultim al politicii, pentru care merită să ne sacrificăm interesele private.

Am însă un regret: practica folosirii în dezbaterea publică a unor suferințe enorme îndurate de cetățenii din România este inadmisibilă. Simt nevoia să le cer eu scuze celor care au suferit în urma terorii comuniste și au fost induși în eroare de interpretările rău intenționate. Nu a fost nicio secundă intenția mea de a lăsa loc de astfel de interpretăei și sunt profund întristată de modul acesta de folosire a unor traume ale societății într-un război politic. Puteți să mă atacați, puteți să mă contraziceți si puteți să mă criticați. Căci trăim încă într-o democraţie. Acea democraţie pentru care oameni precum Ion Raţiu au luptat „până la ultima picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine“. E profund democratic să nu fii de acord cu cineva, dar să utilizezi emoții profunde ale societății doar ca să mânjești pe cineva este inadmisibil.

_____
* Postarea completa a colegului meu, arhitect:

“Teritoriile pe care le locuim aparțin unei familii vaste, din care mulți au murit, puțini trăiesc acum și nenumărate generații urmează a se naște” – declarația unui șef nigerian de trib, în 1912. O expresie cu înțeles similar îi atribuia și Delavrancea lui Ștefan cel Mare.

Multe extreme astăzi, poate prea multe. Sărbătorile naționale sunt, totuși, prilejuri de a conștientiza și afirma lucrurile care ne aduc împreună. Pentru a oferi un viitor mai bun urmașilor noștri. Sau, în limbaj contemporan, pentru durabilitate.

Sigur, există nenumărate motive să fim nemulțumiți, însă ajungem până la urmă tot la nemulțumirea personală. Pentru că fiecare dintre noi este responsabil de binele comunității din care face parte, orice nereușită a acesteia este o nereușită proprie. Am dat greș până acum fiecare dintre noi, pe bucățica noastră de responsabilitate. Am ratat. Eu, personal, sunt conștient că am ratat.

Dar dacă această mare comunitate se numește România și nu ne place de ea, atunci e tot responsabilitatea noastră să ne preocupăm în primul rând de cei care ne urmează. Măcar ei să fie mândri de țara lor. Dar pentru aceasta trebuie ca noi să ne educăm și apoi să îi educăm pe ei. Hai să vorbim mai mult despre 2030 sau 2050!

Dacă România următorilor ani va fi una a interesului comun peste interesul personal, atunci ne va fi dificil la început, apoi foarte bine. Dacă va fi a interesului personal peste cel comun, ne va fi din ce în ce mai greu, dezbinându-ne din ce în ce mai mult, în disprețul tuturor și fără a o recunoaște public.
La mulți ani, România!

Link: https://tinyurl.com/y2xd2v3u

Comentariul meu: „Cred că un pas important al omenirii va fi cel al renunțării la proprietate. Când nu vor mai exista teritorii care să aparțină unui om, trib, neam sau corporație, vom reuși să conviețuim armonios pe planeta Pamânt. Eu am încredere că acest lucru se va întâmpla în timpul vieții mele.””

Oana-Maria Bogdan este aproape nelipsită din deplasările pe care Cioloș le face în țară, potrvit g4media.ro. De altfel, fostul premier consideră că Oana Bogdan ”a fost și este roata motrice în jurul căreia s-a construit echipa executivă care a dat formă și substanță proiectului politic RO+ devenit, mai apoi, PLUS”.