Categories: Burse/Investitii

Oana ȘTEFĂNOIU: ASF a susținut în permanență demersul de impozitare cu 1% a investițiilor pe piața de capital – video

ASF a susținut în permanență demersul de impozitare cu 1% a investițiilor pe piața de capital, a declarat Oana ȘTEFĂNOIU, Director – Direcția Generală SIIF de la ASF, la la FORUMUL PIETEI DE CAPITAL, organizat de Financial Intelligence, pe 21 septembrie.

Domnia sa a declarat: “Autoritatea de Supraveghere Financiară se află în plin proces de flexibilizare a normelor pe care Autoritatea le-a emis în decursul timpului. De asemenea, Autoritatea este implicată foarte activ în ceea ce privește nevoile pieței.

ASF a susținut în permanență demersul de impozitare cu 1% a investițiilor pe piața de capital. În acest sens, am avut un grup de lucru format la nivelul Autorității împreună cu reprezentanți din zona industriei, respectiv Asociația Brokerilor sau Asociația Administratorilor de Fonduri de Investiții, precum și ai Bursei de Valori București. Suntem atenți la nevoile pieței și depunem toate eforturile împreună cu aceștia pentru a simplifica regimul de impozitare aplicabil.

Sebastian Burduja: Dorim simplificarea impozitării pentru investitori; Ne gândim la reținerea la sursă și premierea deținerilor pentru un timp mai îndelungat – VIDEO

Revenind la cadrul de reglementare, zona listărilor are o reglementare europeană foarte clară și bine definită. Ceea ce Autoritatea a încercat să facă și cred că a reușit cu succes este un dialog foarte constant și foarte constructiv cu părțile implicate în procesul de întocmire a prospectului, astfel încât lucrurile sunt pe un teren curat. Autoritatea reacționează foarte repede de la momentul primirii oficiale a unui prospect.

Încercăm să sprijinim piața cu toate eforturile.

De asemenea, avem în cadrul Autorității grupuri de lucru constituite împreună cu actorii pieței din zona emitenților, din zona operatorului de piață, din zona Asociației Brokerilor și a Administratorilor de Fonduri, în cadrul cărora se discută anumite modificări pe care urmează să le aducem legislației pieței de capital și aici mă refer la legislația aplicabilă fondurilor de investiții, la legea 243 privind fondurile de investiții alternative. Ne întâlnim periodic și discutăm principalele aspecte pe care oficialii pieței ni le semnalează sau pe care noi, din activitatea de supraveghere, le identificăm.

Utilizarea unui singur canal de raportare se află pe agenda noastră. Acest lucru va ușura activitatea emitenților din perspectiva transparenței. Subiectul se află în stadiu avansat de soluționare, am identificat anumite bariere legislative și urmează să venim cu o reacție în următoarea perioadă, în colaborare cu Asociația ARIR.

De asemenea, transparența și investitorii individuali sunt subiecte care se află în permanență pe agenda ASF. Suntem implicați la nivelul tuturor organismelor europene și urmărim îndeaproape ceea ce se întâmplă acolo. Pentru noi este foarte important ca emitenții să respecte principiul transparenței, care este atât de important pentru orice investitor”.

Articole recente

Rusia, Portugalia şi Austria au detectat infectări cu subvarianta mai contagioasă a variantei Delta

Autorităţile sanitare ruse au anunţat joi descoperirea unor ''cazuri izolate'' de COVID-19 cu subvarianta variantei…

7 minute ago

Ciolacu: Am luat decizia în cadrul Biroului Permanent Naţional să ne vedem cu prim-ministrul desemnat

PSD a decis, în cadrul Biroului Permanent Naţional, să aibă o întâlnire cu prim-ministrul desemnat,…

2 ore ago

Mandatele membrilor provizorii ai Directoratului Transelectrica, prelungite cu două luni

Consiliul de Supraveghere al Transelectrica (TEL) a decis prelungirea cu o durată de 2 luni, începând…

2 ore ago

Cotaţia barilului de ţiţei Brent a ajuns la cel mai ridicat nivel, din 2018

Preţurile petrolului au depăşit joi 86 de dolari pe baril, cel mai ridicat nivel din…

2 ore ago

Compania poloneză PGNiG avertizează că Nord Stream 2 va spori riscurile privind aprovizionarea cu gaze a UE

Gazoductul Nord Stream 2 va creşte ameninţările la adresa securităţii livrărilor de gaze către Uniunea…

3 ore ago