Bursa de Valori Bucureşti (BVB) informează că marţi, 12 octombrie, obligaţiunile companiei poloneze Aforti Holding în valoare de 2 milioane de lei intră la tranzacţionare pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT) sub simbolul bursier AFH25.
Aforti Holding, companie înregistrată în Polonia, oferă consultanţă în domeniile financiar, tehnologic, administrativ şi investiţional către entităţile componente ale Grupului financiar Aforti, fiecare dintre acestea fiind specializată în diverse tipuri de servicii şi consultanţă financiară adresate microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii.
Aforti Holding este o companie listată pe piaţa New Connect a Bursei de Valori din Varşovia, sub simbolul bursier AFH.
Aforti Holding a vândut în cadrul unui plasament privat derulat în septembrie 2020 un număr de 20.000 de obligaţiuni corporative negarantate, nesubordonate, cu o valoare nominală de 100 lei. Aforti Holding a atras de la 44 de investitori suma totală de 2.000.000 de lei, destinată finanţării activităţii Aforti în România.
Obligaţiunile au scadenţa la 4 septembrie 2025 şi o rată anuală a dobânzii de 10%, cu plată semestrială. Plasamentul privat de obligaţiuni şi listarea au fost realizate cu sprijinul Goldring.
Echipa Aforti Holding va suna pe 12 octombrie clopoţelul Bursei de Valori Bucureşti cu ocazia începerii tranzacţionării obligaţiunilor companiei la bursă.