Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzDr Ionuț Leahu
Obligaţiunile emise de Impant Expert DSO, societatea care operează reţeaua Clinicile Dentare Dr. Leahu (DRL22), vor intra de luni la tranzacţionare pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT) administrat de Bursa de Valori Bucureşti.
Obligaţiunile sunt negarantate şi neconvertibile, cu o maturitate de 3 ani, respectiv în 29 octombrie 2022. Dobânda este fixă, de 7,5% pe an plătibilă trimestrial. Emisiunea cuprinde 100.000 de obligaţiuni, cu o valoare nominală de 100 de lei, ceea ce înseamnă o valoare totală de 10 milioane de lei.
Fondurile atrase prin emisiunea de obligaţiuni vor fi utilizate pentru finanţarea strategiei de dezvoltare accelerată a societăţii, respectiv 8 milioane lei pentru achiziţia unei clinici în Londra sau Dublin, iar 2 milioane lei pentru investiţii în infrastructura operaţională şi IT necesară pentru susţinerea ritmului accelerat de dezvoltare, atât prin deschideri de noi clinici, cât şi prin achiziţii de clinici deja existente.
Potrivit BVB, emisiunea a fost intermediată de casa de brokeraj BT Capital Partners, obligaţiunile fiind vândute printr-un plasament privat derulat în perioada 22 – 24 octombrie 2019, anunță Agerpres.
Compania a luat fiinţă în anul 2010, când doctorul Ionuţ Leahu a deschis primul cabinet medical în Popeşti-Leordeni. În prezent, reţeaua Clinicile Dentare Dr. Leahu deţine 7 clinici în Bucureşti şi 3 în ţară (Piteşti, Timişoara şi Turda), cu 66 de săli de tratament şi o echipă de peste 350 de persoane. Compania oferă tratamente dentare de calitate, într-un număr restrâns de şedinţe şi la preţuri competitive. În cei nouă ani de activitate, în Clinicile Dentare Dr Leahu au fost trataţi peste 27.000 de pacienţi.
Ministerul Comerţului din China a anunţat sâmbătă lansarea a două investigaţii împotriva Statelor Unite, cu…
Australia va investi echivalentul a 6,8 miliarde de euro pentru a face unul dintre şantierele…
Ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, a acuzat sâmbătă Ungaria că "şantajează" Uniunea Europeană blocând…
Secretarul de stat american, Marco Rubio, începe duminică o vizită în Israel, după ce a…
Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…
Ministerul Apărării Naţionale a informat că două aeronave de luptă F16 din Baza 86 Aeriană…
This website uses cookies.
Read More