Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzOrganizaţia Cooperării Islamice (OCI) a adoptat vineri planul arab de reconstrucţie a Fâşiei Gaza, elaborat ca răspuns la propunerea preşedintelui american Donald Trump de a prelua controlul asupra teritoriului palestinian, au declarat doi miniştri, citaţi de AFP, potrivit Agerpres.
Miniştrii de externe din cele 57 de state membre OCI s-au reunit la sediul organizaţiei din Jeddah, Arabia Saudită, pentru a examina planul, aprobat de Liga Arabă, marţi, la Cairo.
Elaborat de Egipt, planul prevede reconstruirea Fâşiei Gaza, distrusă de 15 luni de război între Israel şi Hamas, fără strămutarea celor 2,4 milioane de locuitori.
“Reuniunea ministerială de urgenţă a Organizaţiei Cooperării Islamice a adoptat planul egiptean, care a devenit acum un plan arabo-islamic”, a declarat ministrul de externe egiptean, Badr Abdelatty.
Preşedintele american Donald Trump a provocat un protest internaţional propunând mutarea palestinienilor din Gaza spre Egipt şi Iordania pentru a face din teritoriu “Riviera Orientului Mijlociu”.
La summitul de marţi de la Cairo, liderii arabi au anunţat şi crearea unui fond pentru finanţarea reconstrucţiei Gazei şi au cerut comunităţii internaţionale să susţină acest demers.
“Următoarea etapă pas va fi transformarea acestui plan într-un plan internaţional, prin adoptarea acestuia de către Uniunea Europeana şi alte părţi internaţionale precum Japonia, Rusia, China”, a adăugat şeful diplomaţiei egiptene.
Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…
Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…
Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacţionat duminică la incidentul pătrunderii unei drone…
Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…
Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…
This website uses cookies.
Read More