Macroeconomie

Octombrie 2022 – salariul mediu a urcat la 4.008 lei. Evoluția puterii de cumpărare, tot în domeniul negativ

de Dan Pălăngean

Câștigul salarial mediu brut din luna octombrie 2022 a fost de 6.461 lei, cu 4 lei (+0,1%) mai mare decât cel din luna precedentă, potrivit datelor publicate de INS. Câştigul salarial mediu nominal net s-a majorat cu 5 lei (tot 0,1% dar interesant din perspectiva cotei unice), până la 4.008 lei (816 euro la cursul din luna noiembrie 2022, în care s-au încasat banii cuveniți pentru activitatea depusă).

Chiar în contextul unei inflații anuale în scădere conjuncturală (15,32%), puterea de cumpărare a salariului faţă de aceeaşi lună a anului anterior – SALARIUL REAL – a rămas în domeniul negativ (-1,9%, deoarece creșterea nominală a salariilor a fost de 13,1%). Astfel, diminuarea puterii de cumpărare existente în urmă cu 12 luni este ceva mai mare decât în luna precedentă și, atenție, -3,7% față de octombrie 2020).

Pe fondul aprecierii leului în raport cu euro, puterea de cumpărare exprimată în euro a salariului mediu a atins nivelul record nominal de 1.470 euro (prețuri relative calculate de Eurostat pentru România la 55,5%). Totuși, salariul real de referinţă a scăzut cu 1,2 puncte procentuale față de luna anterioară, ajungând la 216,5% față de cel stabilit ca reper statistic (din luna octombrie 1990).

De reținut din perspectiva echilibrelor macroeconomice, în pofida majorării nominale semnificative a salariilor, vânzările au rămas cu 4,5% în plus față de aceeași lună a anului anterior (și tot +4,5% cumulat ianuarie – octombrie) iar deficitul comercial pe primele zece luni ale anului s-a majorat cu 48%, până la circa 28,4 miliarde euro.

Sănătatea, departe la coada clasamentului

Pe primul loc în ce privește puterea de cumpărare față de aceeași lună a anului trecut figurează agricultura (+13,2%, după o majorare de peste 30% în termeni nominali, impusă pe cale administrativă). La mare distanță, apar pe plus doar industria prelucrătoare, tranzacțiile imobiliare (ambele cu +3,4% real), sectorul HoReCa (+1,8% dar cu cel mai redus nivel nominal, 2.238 lei) și sectorul energetic (+0,9%), la care se adaugă comerțul (+0,2%) și industria extractivă (+0,1%).

Reduceri mai mici, prin niveluri de indexare apropiate de media națională, au consemnat salariații din distribuţia apei, salubritate, deşeuri (-1,9%), transport şi depozitare             (-2,2% real, deși +12,8% nominal), construcții (-2,6% real, respectiv +12,3%), intermedieri financiare și asigurări (-2,7%, respectiv +12,2%), servicii administrative (-3,1%, respectiv +11,8%) și cercetare-dezvoltare (-3,2%, respectiv +11,7%).

Scăderi mai mari ale puterii de cumpărare au înregistrat angajații din fabricarea produselor de cocserie și prelucrarea țițeiului („premianții” lunii trecute, acum cu un avans nominal de doar 7,8% și unul real de -6,6%), telecomunicații (+8% nominal dar -6,3% real) și tehnologia informației (+9,7% nominal și -4,9% real).

La coada evoluțiilor salariale din România pe parcursul ultimelor 12 luni s-au situat domeniile bugetare, aflate sub presiunea necesității de ajustare a bugetului public. Astfel învățământul, administrația publică și sănătatea încheie la mare distanță clasamentul, cu un avans nominal între +0,5% (!?) și +6,6% și o scădere a puterii de cumpărare care merge până la aproape 13%.

Articole recente

Un bărbat, înjunghiat în Cosmopolis; agresorul este minor (poliție)

Suspectul care a înjunghiat un bărbat în complexul Cosmopolis este minor și are 15 ani.…

36 de minute ago

Bolojan: Aprobăm ajutoarele financiare pentru locuinţele afectate din Suceava şi Neamţ; este un prim pachet

Guvernul va aproba, în şedinţa extraordinară de vineri, ajutoarele financiare de urgenţă pentru persoanele ale…

43 de minute ago

Intră în vigoare noile reguli ale UE pentru inteligenţa artificială, cu limitări pentru modelele avansate

Sâmbătă, 2 august intră în vigoare reglementările Uniunii Europene pentru inteligenţa artificială (AI), reaminteşte vineri…

54 de minute ago

Noile tarife ale lui Trump: Nu există câştigători într-un război al tarifelor, atenţionează China; Canada şi Elveţia regretă

China a afirmat vineri că protecţionismul "dăunează intereselor tuturor părţilor", după anunţarea de către preşedintele…

o oră ago

Germania va livra Ucrainei două sisteme Patriot, în baza unui acord cu Washingtonul

Germania a anunţat vineri livrarea iminentă a două baterii antirachetă Patriot către Ucraina, ţintă a…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More