Macroeconomie

OECD avertizează că revenirea la austeritate riscă să declanşeze revolte

Prima lecţie este să ne asigurăm că guvernele nu vor recurge la austeritate în primii doi ani după o prăbuşire a PIB-ului”

 

Impactul economic al pandemiei de coronavirus ar trebui să modifice atitudinea guvernelor faţă de cheltuieli publice şi datorie, susţine economistul şef al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), Laurence Boone, care a avertizat totodată că noi măsuri de austeritate riscă să declanşeze revolte.

Într-un interviu acordat Financial Times, Laurence Boone a spus că opinia publică s-ar revolta împotriva unor noi măsuri de austeritate sau majorări de taxe dacă guvernele ar încerca să readucă rapid deficitele şi datoria publică la nivelul de dinainte de pandemie.

Guvernele şi băncile centrale din statele dezvoltate au introdus stimulente fără precedente, în încercarea de a proteja economiile de impactul pandemiei. După pandemie, “oamenii vor întreba de unde au venit toţi aceşti bani”, a apreciat Laurence Boone, adăugând că guvernele vor avea dificultăţi în a susţine că nu pot cheltui bani pentru a răspunde la schimbările climatice sau pentru a-i despăgubi pe cei care au avut de suferit pe urma reformelor.

“Dacă credeam că există resentimente în rândul opiniei publice, deoarece calitatea locurilor de muncă se înrăutăţea înaintea pandemiei, va fi mult mai rău după pandemie”, a spus Laurence Boone, citat de Agerpres.

Economistul şef al OECD a făcut un apel către state să continue să utilizeze politica fiscală (cheltuieli publice mai mari şi taxe mai mici) pentru a ajuta economiile să îşi revină şi să reducă şomajul, imediat ce impactul pandemiei se va diminua, adăugând că există unele lecţii de învăţat de pe urma crizei financiare din urmă cu un deceniu.

“Greşeala pe care am făcut-o nu a fost lipsa stimulentelor pe parcursul lui 2009…greşeala a fost făcută mai târziu în 2010, 2011 şi după, iar acest lucru este valabil pentru ambele maluri ale Atlanticului. Prima lecţie este să ne asigurăm că guvernele nu vor recurge la austeritate în primii doi ani după o prăbuşire a PIB-ului”, a subliniat Laurence Boone.

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a fost un promotor al politicilor de austeritate după crizele financiare, însă acum Laurence Boone spune că statele ar trebui să renunţe la ţintele pe termen scurt privind deficitul şi datoria publică şi să adopte obiectivele de sustenabilitate pe termen lung, ceea ce înseamnă şi să accepte că povara datoriei publice va continua să crească până când economia va reveni la normal.

Ţările “ar trebui să renunţe la modul de gândire potrivit căruia există reguli fiscale care se aplică în toate situaţiile pentru a reveni la o anumită ţintă”, a spus Laurence Boone.

Aceasta ar însemna însă o schimbare radicală în cazul Europei, în condiţiile în care tratatele Uniunii Europene obligă statele membre să încerce să limiteze datoria publică la 60% din PIB.

Economistul şef al OECD a mai spus că guvernele ar trebui să îşi asume rolul de stabilizare a economiei în perioadele de revenire, în timp ce băncile centrale ar urma să aibă un rol de sprijin, motivul fiind acela că economiile avansate trebuie să regândească în mod fundamental relaţia dintre politica fiscală şi politica monetară. Laurence Boone crede că acum politica monetară are un spaţiu de manevră mai redus decât în 2010, în timp ce politica fiscală este mai bine plasată pentru a rezolva problemele globale actuale.

Articole recente

Donald Trump anunţă un acord comercial cu SUA – Coreea de Sud care prevede taxe vamale de 15%

Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri un acord comercial cu Coreea de Sud, în…

7 minute ago

UE va plăti 750 miliarde de dolari pentru gaze naturale lichefiate, petrol, combustibili nucleari şi tehnologii de vârf din SUA

Acordul privind tarifele şi comerţul, convenit în 27 iulie de şeful Comisiei Europene, Ursula von…

10 minute ago

Bitdefender: Camere de supraveghere vândute în România, expuse unor breşe grave de securitate

Bitdefender avertizează asupra unor vulnerabilităţi grave în firmware-ul camerelor de supraveghere Dahua Hero C1 (DH-H4C),…

14 minute ago

DNSC avertizează cu privire la activităţile recente ale grupării Scattered Spider

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la activităţile recente ale grupării Scattered…

17 minute ago

Prim-ministrul lituanian Gintautas Paluckas demisioneazã în urma unei anchete pentru delicte financiare

Prim-ministrul lituanian Gintautas Paluckas a anunțat joi că demisionează, în condițiile în care o anchetă…

20 de minute ago

Cornel Grama: Declarația unica pentru co-asigurații care de la 01 august nu mai beneficiază de asigurare SE VA DEPUNE DE SALARIAT pentru ei

Declarația unică pentru co-asigurații care de la 01 august nu mai beneficiază de asigurare SE…

22 de minute ago

This website uses cookies.

Read More