Categories: Fără categorie

Ofensivă rusă în Ucraina: Vaticanul încă speră într-o ”sclipire de conştiinţă” a celor ce ţin în mâini destinele lumii

Vaticanul a apreciat joi că sunt încă posibile negocieri pentru găsirea unei soluţii paşnice la conflictul ruso-ucrainean, la câteva ore după atacul rus asupra Ucrainei, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

“Scenariile tragice de care se temea toată lumea devin, din păcate, realitate. Dar mai este timp pentru bunăvoinţă, mai este loc de negocieri”, a declarat într-un comunicat Pietro Parolin, cardinal secretar de stat şi nr. 2 al Vaticanului, după Papa Francisc.

“Mai este loc pentru un exerciţiu de înţelepciune care (…) să protejeze aspiraţiile legitime ale tuturor şi să scutească lumea de nebunia şi ororile unui război”, a adăugat monseniorul Parolin, evocând cele spuse în ajun de Papa Francisc.

“Resimt o mare durere în inimă în faţa agravării situaţiei din Ucraina. În pofida eforturilor diplomatice din ultimele săptămâni, se deschid scenarii din ce în ce mai alarmante”, a declarat miercuri suveranul pontif în finalul audienţei generale săptămânale.

“Rog toate părţile implicate să se abţină de la orice acţiune care ar putea provoca şi mai multă suferinţă populaţiilor, destabilizând coabitarea între naţiuni şi discreditând dreptul internaţional”, a adăugat el.

“Noi, credincioşii, nu ne pierdem speranţa într-o sclipire de conştiinţă a celor care ţin în mâini destinele lumii”, a mai spus joi cardinalul Parolin.

Articole recente

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

43 de minute ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

48 de minute ago

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

54 de minute ago

Proiectul de acord între Congo și Rwanda subliniază rolul SUA și al altor țări în reorganizarea sectorului mineralier – Reuters

Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…

o oră ago

Încălcarea spațiului aerian românesc de către drone ruse este ‘inacceptabilă’, declară șefa diplomației UE

Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a criticat duminică intruziunea ''inacceptabilă'' a unor drone ruse…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More