Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuzwww.nato.int
Oferta de negocieri făcută Ucrainei de către preşedintele rus Vladimir Putin “nu este de bună credinţă”, a afirmat vineri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, informează AFP, potrivit Agerpres.
“Aceasta nu este o propunere făcută cu bună credinţă”, a afirmat Stoltenberg la Bruxelles, după ce Moscova i-a propus Ucrainei să-şi retragă trupele din regiunile revendicate de Rusia şi să renunţe să adere la NATO.
“Este o propunere care înseamnă de fapt ca Rusia să-şi poată atinge obiectivele de război, aşteptându-se la aceea ca Ucraina să abandoneze în mod semnificativ mai mult teritoriu decât cel pe care Rusia a fost capabilă să-l ocupe până acum”, a adăugat Stoltenberg în faţa presei, la finalul unei reuniuni a miniştrilor apărării din statele membre ale NATO.
La rândul său, ministrul american al apărării Lloyd Austin a estimat că Vladimir Putin “nu este în poziţia de a dicta Ucrainei ceea ce trebuie să facă pentru a se ajunge la pace”.
“Acesta este exact genul de comportament pe care noi nu vrem să-l vedem”, a spus Austin.
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că va ordona o încetare imediată a focului de îndată ce Ucraina îşi va retrage trupele din cele patru regiuni anexate de Moscova în estul şi sudul ţării şi va renunţa la planurile de aderare la NATO.
“De îndată ce Kievul va anunţa că este pregătit pentru această decizie şi va iniţia o retragere reală a trupelor din aceste regiuni şi, de asemenea, va comunica în mod oficial renunţarea la planurile sale de a adera la NATO, va fi imediat emis din partea noastră un ordin de încetare a focului şi de începere a negocierilor”, a declarat Putin în timp ce se adresa conducerii Ministerului de Externe, un discurs transmis în direct de posturile de televiziune oficiale.
El a reiterat că vrea să vadă o Ucraină “neutră, nealiniată, fără arme nucleare, demilitarizată şi denazificată”.
“Aceasta nu este o propunere de pace. Aceasta este o propunere pentru mai multă agresiune, mai multă ocupaţie şi ea demonstrează, într-un fel, că scopul Rusiei este într-adevăr cel de a controla Ucraina, ceea ce este obiectivul Rusiei de la începutul războiului”, a mai comentat Jens Stoltenberg.
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, la viaductul de la Poiana…
Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB,…
Fosta vicepreşedintă americană Kamala Harris a anunţat joi că va publica în septembrie o carte,…
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat joi o lege ce prevede pedepsirea căutărilor pe internet…
Este o crimă pentru comunităţile locale care sunt expuse la inundaţii să dai cu piciorul…
Guvernul spaniol de stânga este "deschis", sub rezerva anumitor condiţii, ideii unei posibile revizuiri a…
This website uses cookies.
Read More