Energie

Oil Terminal a inaugurat cel mai mare rezervor pentru țiței și motorină, cu o capacitate de 55.000 mc – investiţie de 20 de milioane de euro

Oil Terminal a inaugurat cel mai mare rezervor pentru țiței și motorină, cu o capacitate de 55.000 mc, investiţie de 20 de milioane de euro, finanţată prin credit bancar, potrivit oficialilor Oil Terminal.

Sebastian Burduja, ministrul energiei, a transmis astăzi: “Ziua a început devreme și anul a început bine. Sunt în Constanța, alături de reprezentanții Oil Terminal, pentru inaugurarea celui mai mare rezervor pentru țiței și motorină, cu o capacitate de 55.000 mc. Este primul rezervor nou, construit de la zero de Oil Terminal, din anul 1970. Înălțime de 18 m, diametru de 60 m și o cuvă de 10.000 mp, cu peste 900 tone de metal. Tablă românească de cea mai bună calitate.

Companie din portofoliul ministerului energiei, Oil Terminal are o tradiție de peste 125 de ani și joacă un rol strategic atât pentru România, cât și pentru întreaga regiune. Platforma Sud, unde am inaugurat azi noua capacitate, este al patrulea cel mai mare din Europa.

De ce am ținut să fiu astăzi aici? În primul rând, pentru ca managementul companiei s-a ținut de cuvânt. Am fost pe 19 septembrie pe șantier și am solicitat să fie finalizată investiția până la sfârșitul anului. Și așa a fost, cu 13 luni înainte de termenul stabilit prin contract. Felicit compania și antreprenorul general român.

În al doilea rând, pentru că Oil Terminal Constanța a înțeles oportunitățile crizei din Ucraina si ale viitoare reconstrucții și a acționat pentru creșterea capacității și deci a veniturilor și profitabilității companiei. Și nu se oprește aici, anul acesta mai are patru proiecte în plan: două rezervoare modernizate, unul nou în Portul Constanța și un nou terminal de bitum, în premieră absolută. Este un exemplu și pentru alte companii cu capital majoritar de stat din sectorul energetic — și nu numai.

Platforma Sud joacă un rol crucial în asigurarea livrărilor de motorină către piețele din Ucraina, Republica Moldova și, de asemenea, pe piața internă. Am dovedit, încă o dată, că se poate”.

OIL Terminal S.A. Constanța, înființată în baza Legii 15/1990 și Hotărârii de Guvern nr. 1200/1990, este o societate publică listată la Bursa de Valori București din 1998, cu un capital social de 299.717.713,2 lei. Specializată în servicii de manipulare și depozitare pentru țiței și produse petroliere, compania deține acorduri de concesiune pentru exploatarea infrastructurilor critice și este strategic situată la intersecția importantelor coridoare de transport. Cu o experiență de peste 125 de ani, OIL Terminal domină piața serviciilor de import-export petrolier în România și dispune de facilități extinse, inclusiv 7 dane operative în Portul Constanța și 3 depozite cu o capacitate totală de 1,4 milioane m3. Această infrastructură avansată și poziționarea sa unică fac din Oil Terminal Constanța un jucător esențial în industria energetică și logistică a României.

Articole recente

Preşedintele Donald Trump sugerează ca marile companii americane să raporteze rezultatele financiare la şase luni în loc de trei

Preşedintele Donald Trump a sugerat luni ca marile companii americane să nu mai publice rapoarte…

50 de minute ago

Polonia a neutralizat o dronă deasupra unor sedii guvernamentale; doi cetăţeni belaruşi reţinuţi

Serviciul de Protecţie a Statului (SOP) din Polonia a neutralizat o dronă care zbura deasupra…

54 de minute ago

SUA: ADN-ul găsit la locul asasinării lui Charlie Kirk este cel al suspectului, anunţă FBI

Probele de ADN prelevate de la două obiecte găsite în apropierea locului asasinării influencerului conservator…

55 de minute ago

Suedia ripostează la remarca lui Orban din Ungaria privind criminalitatea

Prim-ministrul suedez Ulf Kristersson l-a acuzat luni pe omologul său maghiar că răspândește „minciuni scandaloase”,…

55 de minute ago

SUA au atacat o nouă ambarcaţiune cu “narcoterorişti” din Venezuela, anunţă Trump

Preşedintele american Donald Trump a anunţat pe platforma sa Truth Social că armata americană a…

58 de minute ago

Nicuşor Dan: Există zone de mare corupţie care nu sunt atacate de DNA

Există zone de mare corupţie care nu sunt "atacate" de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), a…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More