Comunicate de presa

Olli Rehn (BCE) avertizează asupra riscurilor provocate de inflaţia ridicată

Creşterea inflaţiei în zona euro încă este în cea mai mare parte temporară, dar gospodăriile şi firmele vor începe să-şi majoreze previziunile de preţ dacă fenomenul va dura mai mult, a declarat marţi Olli Rehn, membru în Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat luna trecută la cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani, iar analiştii se aşteaptă ca tendinţa să continue, un motiv de îngrijorare pentru BCE şi investitori.

Potrivit unei estimări preliminare publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 3,4% în septembrie, de la un nivel de 3% în august. Este cel mai ridicat nivel începând din septembrie 2008 şi depăşeşte cu mult obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE) de 2%. Analiştii se aşteptau ca rata anuală a inflaţiei să ajungă la 3,3% în septembrie.

“Dacă acest nivel ridicat al inflaţiei va dura mai mult timp, va avea probabil un efect mai amplu asupra prognozelor privind inflaţia”, a explicat Rehn, guvernatorul Băncii Centrale a Finlandei.

El a adăugat: “Într-adevăr, previziunile de preţ pentru următoarele trei luni, atât în sectorul industrial cât şi în retail, au început să crească, pe fondul acestor presiuni temporare asupra preţurilor. Unii factori care au dus la majorarea inflaţiei s-au dovedit a fi mai persistenţi decât s-a crezut anterior, dar există totuşi indicii că majorarea preţurilor se atenuează”.

“Când analizăm aşteptările pentru un termen mai îndelungat, nu există o tendinţă crescătoare, iar inflaţia de bază din zona euro încă este la un nivel redus. Creşterea salariilor încă este sub media de dinaintea pandemiei, în pofida deficitului semnificativ de angajaţi”, a apreciat oficialul BCE.

În iulie, după o procedură de revizuire strategică de 18 luni, Banca Centrală Europeană a anunţat modificarea ţintei sale de inflaţie la 2% pe termen mediu, renunţând la precedenta formulare potrivit căreia BCE miza pe o ţintă de inflaţie “mai mică, dar apropiată de 2%”, care a creat impresia că instituţia de la Frankfurt este mai preocupată de o creştere a preţurilor peste ţinta sa decât de una mai mică.

Recent, Banca Centrală Europeană a revizuit în creştere proiecţiile privind inflaţia, pe fondul unei redresări mai rapide decât se estima, în urma pandemiei.

Preşedintele BCE, Christine Lagarde, a apreciat că, deşi perspectivele privind inflaţia în acest an au fost revizuite în creştere, depăşind ţinta de 2% a BCE, actuala majorare este aşteptată să fie temporară, iar pe termen mediu inflaţia va fi sub 2%.

Rata inflaţiei în zona euro ar urma să se situeze anul acesta 2,2%, depăşind ţinta de 2% a BCE, şi în creştere faţă de nivelul de 1,9% previzionat în iunie

Actuala creştere a inflaţiei este rezultatul unor factori temporari, cum ar fi preţurile mai ridicate la energie, a explicat Lagarde, astfel încât inflaţia va scădea anul viitor la 1,7%, faţă de nivelul de 1,5% previzionat în iunie.

În 2023, inflaţia ar urma să se situeze la 1,5%, uşor peste nivelul de 1,4% previzionat în iunie.

Articole recente

Erdogan a găzduit la Istanbul un summit trilateral Turcia-Italia-Libia

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a găzduit vineri la Istanbul un summit trilateral cu premierul…

o oră ago

Ministrul Sănătății îi cere demisia șefului Centrului de Arși Grav de la Spitalul Floreasca

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, i-a cerut vineri demisia șefului Centrului de Arși Grav de la…

o oră ago

Poşta Română a obţinut un profit brut record de 85,3 milioane lei în 2024

Compania Naţională "Poşta Română" a încheiat anul 2024 cu un profit brut record de 85,3…

o oră ago

Petru Farago (UDMR) – numit secretar general adjunct al Guvernului

Petru Farago (UDMR) a fost numit în funcţia de secretar general adjunct al Guvernului, cu…

o oră ago

Putin susţine că Rusia nu ocupă teritorii în Ucraina, ci recuperează ceea ce este al ei

Rusia nu acaparează un teritoriu străin, ci recuperează ceea ce este al ei, a declarat…

o oră ago

Trump ordonă poziţionarea a două submarine nucleare americane în apropierea Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că a ordonat armatei SUA să poziţioneze două…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More