Categories: Fără categorie

Omenirea a consumat toate resursele naturale regenerabile pentru anul acesta iar din 2 august va trăi pe datorie. România şi-a consumat resursele din 11 iunie

Omenirea a consumat deja toate resursele naturale generate de planetă pentru anul 2023. Începând din 2 august, toată energia pe care o vom folosi, tot ce vom mânca, cumpăra din magazine sau călătoriile pe care le vom face, vor fi în contul generaţiilor viitoare. România şi-a consumat resursele chiar mai devreme. Ţara noastră trăieşte pe datorie încă de pe 11 iunie, potrivit news.ro.

Qatar şi Luxemburg (10 şi 14 februarie) sunt de departe ţările cele mai risipitoare. La polul opus se află Jamaica, care are resurse până pe 20 decembrie, Ecuador, cu resurse până pe 6 decembrie şi Indonezia, 3 decembrie. În plus, industria care consumă cel mai mult din resursele planetei este industria energetică, potrivit Asociaţiei ENVIRON, organizaţie colectivă responsabilă cu gestionarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.

„Earth Overshoot Day” sau „Ziua Depăşirii” este folosită pentru a marca momentul într-un an când cererea oamenilor pentru resursele naturale şi serviciile ecosistemice depăşeşte capacitatea Pământului de a le regenera în acelaşi an. În esenţă, „Ziua Depăşirii” reprezintă data în care consumul uman depăşeşte resursele pe care Pământul le poate produce în decursul unui an. „Ziua Depăşirii” nu are o zi fixă şi depinde de cât de responsabili reuşim să fim în cele 12 luni calendaristice. Se calculează împărţind biocapacitatea planetei (cantitatea de resurse ecologice pe care Pământul este capabil să genereze în acel an), la amprenta ecologică a umanităţii (cererea umanităţii pentru acel an) şi înmulţind cu 365, numărul de zile dintr-un an.

Topul ţărilor „risipitoare” de resurse naturale

Dacă omenirea ar trăi precum trăiesc locuitorii din Qatar, „Ziua Depăşirii” ar fi fost încă de pe 10 februarie. În topul ţărilor risipitoare se mai află Luxemburg, care a reuşit să consume toate resursele pe 14 februarie. Clasamentul este urmat de Canada, Emiratele Arabe Unite, SUA, toate cele trei ţări consumând resursele regenerabile aferente pe 13 martie. Australia (23 martie), Belgia (26 martie), Danemarca (28 martie), Finlanda (31 martie) completează topul celor mai risipitoare ţări.

La polul opus, se află Jamaica (20 decembrie), Ecuador (6 decembrie), Indonezia (3 decembrie), Cuba (25 noiembrie), Irak (24 noiembrie), Guatemala (14 noiembrie), Egipt (11 noiembrie).

Ţara noastră se află pe locul 30 în acest clasament. România trăieşte pe datorie încă de pe 11 iunie.

„Fiecare persoană care locuieşte pe această planetă ar trebui să fie conştientă că orice gest, activitate sau comportament are un impact asupra mediului. Astfel, ar trebui să se gândească de două ori înainte de a face o alegere şi să opteze întotdeauna pentru varianta cu impactul cel mai mic asupra mediului, de la refolosirea sacoşei de cumpărături, la instalarea unui filtru de apă, renunţând la apa îmbuteliată, până la consumul cumpătat, eliminând risipa de alimente, cumpărăturile în exces, şi până la a introduce colectarea pentru reciclare a tuturor deşeurilor în rutina de zi cu zi”, a declarat Roxana Puia, marketing manager Asociaţia ENVIRON.

Industria energetică consumă cea mai mare cantitate de resurse naturale

În topul statelor care epuizează cel mai repede resursele se află cele care au un grad ridicat de dezvoltare, iar prezenţa unor ţări precum Qatar, Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Kuwait în top este dovada faptului că industria energetică (extragerea de petrol, cărbune şi gaze naturale) este industria care consumă cea mai mare cantitate de resurse a Planetei. Alţi mari consumatori sunt agricultura intensivă, industria construcţiilor, industria chimică şi cea minieră, care implică extragerea de metale, minerale şi ale resurse naturale preţioase.

Reprezentanţii Asociaţiei ENVIRON atrag atenţia că fiecare persoană poate contribui la reducerea consumului de energie şi de resurse, prin alegerea şi utilizarea corectă a echipamentelor electrice şi electronice pe care le folosesc atât în activităţile casnice, cât şi cele de serviciu, dar şi prin optimizarea locuinţelor prin alegerea unor soluţii inteligente care se vor dovedi foarte economice în timp: instalarea de panouri fotovoltaice, pompe de căldură care folosesc energia geotermală, izolarea corespunzătoare, instalarea de termostate de temperatură sau întrerupătoare temporizate sunt doar câteva exemple.

,,Recomandăm în primul rând alegerea electrocasnicelor cu clasă de eficienţă energetică mare şi optarea pentru soluţii de iluminat eficient, aşa cum sunt becurile LED. Apoi, când vine vorba de utilizarea potrivită, cel mai simplu gest  este să folosim  funcţia de oprire a dispozitivelor şi nu doar utilizarea funcţiei de stand by, iar post-consum să avem în vedere predarea echipamentelor pe care nu le mai folosim fie pentru că sunt defecte, fie pentru că sunt prea vechi, către centrele special amenajate de colectare şi reciclare”, a mai spus Roxana Puia.

Potrivit organizaţiei Global Footprint Network, care calculează pe baza unor algoritmi Ziua Depăşirii încă din 2006, acest indicator a crescut fără încetare în ultimii 50 de ani: 29 decembrie, în 1970, 4 noiembrie, în 1980, 11 octombrie, în 1990, 23 septembrie, în 2000 şi 7 august, în 2010.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

2 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

2 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

4 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

4 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

4 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More