Omicron: Peste 2.000 de zboruri anulate în lume, în ajunul Crăciunului

Companiile aeriene au fost nevoite să anuleze peste 2.000 de zboruri în întreaga lume, dintre care aproape un sfert în Statele Unite, mai ales din cauza variantei Omicron a COVID-19, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit site-ului Flightaware, vineri la ora 15:40 GMT cel puţin 2.116 de zboruri erau anulate, dintre care 499 sunt legate de Statele Unite, fie că sunt internaţionale sau interne. Până joi, 2.231 de zboruri au fost anulate, potrivit sursei citate.

Multe companii au invocat noul val al pandemiei, care afectează în special echipajele, ca fiind una dintre principalele cauze legate de aceste anulări.

Potrivit Flightaware, United Airlines a trebuit să anuleze vineri peste 170 de zboruri sau 9% dintre cele programate.

Articole recente

Prima reuniune a ”Comunităţii Politice Europene” va avea loc anul acesta, anunţă Macron

O primă reuniune a aşa-numitei Comunităţii Politice Europene (CPE) va avea loc în Republica Cehă…

1 minut ago

UE şi Norvegia au stabilit să-şi consolideze cooperarea pentru garantarea aprovizionării cu gaze

Uniunea Europeană şi Norvegia au stabilit să-şi intensifice cooperarea pentru a garanta surse adiţionale de…

11 ore ago

Klaus Iohannis a reafirmat la Bruxelles convingerea privind viitorul european al regiunii Balcanilor de Vest

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi şi vineri, la reuniunile liderilor din Uniunea Europeană şi…

12 ore ago

Fondul Proprietatea a anunțat încheierea ofertei de răscumpărare; indice de alocare – 0,2393196964

Fondul Proprietatea a anunțat încheierea ofertei de răscumpărare, indicele de alocare fiind de 0,2393196964, potrivit…

12 ore ago

Hackerii au furat 100 de milioane de dolari în criptomonede de la Horizon

Hackerii au furat 100 de milioane de dolari în criptomonede de la Horizon, o așa-numită…

12 ore ago

Posibilitatea transformării grupurilor de luptă aliate în brigăzi, decisă la Summitul NATO de la Madrid (surse)

Posibilitatea ridicării grupurilor de luptă din România şi din alte ţări estice la rang de…

12 ore ago