Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzValoarea totală a primelor brute subscrise de Omniasig în primul trimestru al anului a depăşit 520 milioane lei în primul trimestru al anului, un nivel cu circa 3% mai mic faţă de volumul înregistrat în acelaşi interval din 2022, potrivit unui comunicat al companiei de asigurări.
În acelaşi interval, valoarea totală a despăgubirilor plătite de companie s-a ridicat la aproximativ 280 milioane lei.
Segmentul Property (asigurările de incendiu şi calamităţi naturale) a înregistrat o creştere de peste 10% în primele trei luni ale anului, cu o valoare a subscrierilor de peste 90 milioane lei.
De asemenea, segmentul Asigurărilor de Sănătate a crescut cu circa 25% faţă de intervalul similar din 2022.
Asigurările auto, Casco şi RCA, au marcat o scădere de aproximativ 10% a valorii agregate a primelor brute subscrise, cumulat pe ambele linii, respectiv aproximativ 350 milioane lei. Potrivit comunicatului, într-un context de reaşezare a pieţei de asigurări auto, compania a abordat o strategie echilibrată şi prudentă de subscriere a riscurilor pe linia RCA, ceea ce a determinat o scădere pe acest segment. Valoarea despăgubirilor plătite pe cele două linii de asigurări auto cumulat, în primul trimestru, a crescut însă faţă de anul precedent, totalul fiind de peste 240 milioane lei.
O creştere a fost înregistrată în acest interval pe liniile Asigurărilor de Răspundere Civilă Generală şi a Asigurărilor de Călătorie. Pentru cele din urmă, creşterea a fost de peste 20% în intervalul ianuarie-martie 2023, datorată apetitului în creştere al clienţilor pentru călătorii.
Omniasig Vienna Insurance Group este prezentă din 1995 pe piaţa asigurărilor din România. Compania are un portofoliu de peste 100 produse de asigurare, o reţea de sucursale şi agenţii extinsă la nivel naţional şi peste 1.100 de angajaţi.
Vienna Insurance Group (VIG) este principalul grup de asigurări în întreaga regiune a Europei Centrale şi de Est (ECE). Peste 50 de companii de asigurări şi fonduri de pensii din 30 de ţări fac parte din acest grup care are peste 29.000 de angajaţi şi mai mult de 28 de milioane de clienţi. Acţiunile VIG sunt cotate la Bursa de Valori din Viena din 1994, la Bursa de Valori din Praga din 2008 şi la Bursa de Valori din Budapesta din noiembrie 2022.
Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…
Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…
De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…
Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…
Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…
Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…
This website uses cookies.
Read More