Comunicate de presa

OMNIASIG extinde acoperirea asigurării de sănătate în această perioadă de criză impusă de COVID-19

OMNIASIG Vienna Insurance Group duce mai departe inițiativele sale ce vizează susținerea comunității, în contextul pandemiei provocate de COVID-19, de această dată prin intermediul asigurării de sănătate, reafirmându-și angajamentul față de clienții săi, potrivit unui comunicat de presă.

Astfel, în următoarele două luni, pentru toate polițele de asigurări de sănătate, atât cele deja existente în portofoliul companiei, precum și cele nou încheiate în această perioadă, se va extinde acoperirea pentru cazul infectării cu Coronavirus, fără niciun cost suplimentar.

Prin intermediul acestei extinderi a acoperirii, asiguratorul oferă persoanelor asigurate o indemnizație fixă, astfel:

  • indemnizație fixă de 750 lei, în caz de diagnosticare, indiferent dacă este necesară spitalizarea sau doar izolarea la domiciliu sau în alt spațiu special desemnat de autorități;
  • indemnizație fixă de 1.500 lei pentru cazurile diagnosticate severe care necesită îngrijiri medicale în regim de terapie intensivă, într-un spital de stat sau privat, indiferent de numărul de zile de spitalizare.

„În aceste momente atât de dificile pentru întreaga umanitate este nevoie de efortul fiecăruia dintre noi, fie că vorbim despre companii, autorități sau persoane fizice. De aceea, OMNIASIG a decis să ducă mai departe sprijinul oferit comunității, aducându-și aportul la sănătatea individului, ca parte a unei comunități. Contribuim la susținerea asiguraților noștri diagnosticați cu COVID-19 prin intermediul acestor indemnizații care ajung direct la persoana afectată, căreia îi garantăm astfel un prim pas către recuperare și către revenirea la viața de după pandemie.”

De asemenea, fiindcă în această perioadă, deplasările sunt restricționate prin Ordonanțele Militare emise de autorități, OMNIASIG oferă persoanelor care au o asigurare de sănătate, posibilitatea de a accesa servicii de consultanță medicală online sau la telefon, acoperind costul acestor servicii medicale la distanță, indiferent dacă sunt accesate în clinici private din lista de parteneri a OMNIASIG sau în alte clinici private din România.

Această extindere a acoperirilor poliței de asigurare de sănătate se va acorda fără niciun cost suplimentar, într-o primă fază, pentru lunile aprilie și mai 2020, urmând ca ulterior să fie analizată oportunitatea prelungirii în funcție de evoluția pandemiei.

Inițiativa OMNIASIG vine în completarea donației de 50.000 euro făcută către Asociația Dăruiește Viață, pentru achiziția echipamentelor necesare pentru spitalele din România în această perioadă.

OMNIASIG Vienna Insurance Group este o societate administrată în sistem dualist, a cărei conducere este asigurată de Directorat, sub supravegherea și coordonarea Consiliului de Supraveghere. Compania are un portofoliu de peste 100 produse şi o reţea teritorială extinsă.

Articole recente

SRI a documentat un caz de trădare prin transmitere de secrete de stat, în formă continuată; suspectul – cercetat

Serviciul Român de Informații (SRI) transmite că, în cooperare și coordonare cu instituții partenere în…

4 minute ago

Acțiunile Robinhood cresc cu 14% după ce au fost incluse în S&P 500

S&P Global a anunțat vineri că Robinhood va înlocui Caesars Entertainment în indicele S&P 500.…

44 de minute ago

Senat/Propunerea de completare a Legii fondului funciar, care priveşte implementarea proiectelor energetice – adoptată

Plenul Senatului a adoptat luni propunerea de completare a articolului 96 din Legea fondului funciar,…

50 de minute ago

IGPR: Fost ofițer SIS al Republicii Moldova, cercetat pentru trădare în România

Un bărbat de 47 de ani, fost ofițer în Serviciul de Informații și Securitate al…

52 de minute ago

Nazare: Am transmis partenerilor noștri de la Banca Mondială că lucrăm la o nouă platformă bugetară

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut luni o întâlnire cu reprezentanţii Băncii Mondiale, cărora le-a…

52 de minute ago

This website uses cookies.

Read More