Afaceri

OMRO încheie încă un parteneriat strategic cu Fondul European de Investiții prin atragerea unui plafon de garantare de 104 milioane de RON prin InvestEU

OMRO IFN, compania care oferă soluții financiare întreprinderilor mici, mijlocii și microîntreprinderilor precum și afacerilor din agricultură din România, încheie un nou parteneriat strategic cu Fondul European de Investiții, obținând un plafon de garantare pentru un portofoliu de 104 milioane de RON. Astfel, compania le va oferi clienților săi finanțări de până la 50.000 EUR, plafon dublu decât cel oferit în prezent prin garanția EaSI, fonduri accesate doar cu garanții personale, inclusiv prin platforma digitală Filbo, potrivit unui comunicat.

Acest parteneriat, al doilea de acest tip după programul de susținere a microfinanțării afacerilor EaSI, înseamnă pentru clienții OMRO și Filbo, pe lângă mărirea plafonului de creditare, reducerea ratelor dobânzilor cu până la două puncte procentuale față de creditele standard. O astfel de colaborare cu Fondul European de Investiții are ca efect susținerea dezvoltării micilor afaceri din România, pe de-o parte, și întărirea poziției pe piața microfinanțărilor și reduc gradul de risc pentru activitatea de acordare a microcreditelor pentru OMRO și Filbo, pe de altă parte. 

„Susținem mediul antreprenorial românesc și ne dorim să ajutăm cât mai multe întreprinderi de dimensiuni reduse și persoane fizice autorizate să se dezvolte și să ajungă la pragul maturității. Înțelegem dificultățile micilor antreprenori care rareori dispun sau sunt dispuși să aducă garanții materiale ca angajament pentru obținerea unui microcredit, motiv pentru care ne bucurăm să putem veni în sprijinul lor cu oferte care să elimine garanțiile materiale. Suntem încrezători că acest parteneriat ne va ajuta și mai mult să ne atingem obiectivele de business și să venim în întâmpinarea nevoilor de finantare ale microintreprinderilor si persoanelor fizice autorizate, prin creditarea digitală Filbo”, declară Paul Panciu, director general OMRO.

Procesul de aplicare pentru creditele Filbo este unul facil, realizat 100% online. Prezentă în piață din anul 2020, Filbo oferă credite de până la 60.000 de lei, pe perioade între 12 și 36 de luni, iar, datorită procesului 100% digital, analiza și acceptarea cererii se poate realiza în decurs de 10 minute. Creditele de până la 240.000 RON sunt oferite tot printr-un proces online, cu exceptia vizitei unui consilier care să documenteze afacerea. Pentru a obține finanțare, întreprinderile trebuie să aibă o activitate de cel puțin 12 luni și nu mai mult de 10 angajați. În cazul creditelor pentru agricultură, fermierii trebuie să cultive cereale pe o suprafață de cel puțin 10 ha. 

„Încheierea acestui parteneriat înseamnă pentru noi o întărire a eforturilor pe care le depunem pentru a ajuta antreprenorii locali. Statisticile din România arată că doar 0.2% din totalul microîntreprinderilor avansează la statutul de IMM, ceea ce plasează țara noastră în coada clasamentului referitor la numărul IMM-urilor existente. Ne dorim să continuăm să ajutăm afacerile să traverseze cu bine perioadele dificile și să crească, și ne bucură că putem face acest lucru integrând tehnologia în procesele noastre interne”, afirmă Georgiana Andrei, Chief Financial Officer al Filbo.

Articole recente

China afirmă că Nvidia a încălcat legea antimonopol, după o anchetă preliminară

Autoritatea de reglementare a pieței din China a declarat luni că Nvidia a încălcat legea…

12 minute ago

China acuză SUA de “subminarea regulilor comerciale” după ce Trump a făcut presiuni asupra ţărilor NATO

Guvernul chinez a acuzat luni SUA de "subminarea gravă a regulilor comerciale internaţionale" după ce…

48 de minute ago

LECȚII GEOPOLITICE ȘI MILITARE REZULTATE  DIN CONFLICTUL RUSIA-UCRAINA (II) – Corneliu PIVARIU

Autor: Corneliu Pivariu – General-maior (cu două stele) în retragere, expert in geopolitică și relații internaționale,…

o oră ago

NATO este de facto în război cu Rusia, declară Kremlinul

Alianţa Nord-Atlantică este implicată de facto în războiul împotriva Rusiei, a declarat purtătorul de cuvânt…

o oră ago

SUA şi Europa fac afaceri de miliarde cu Rusia, în pofida sancţiunilor (Reuters)

La mai bine de trei ani de la lansarea invaziei la scară largă a Ucrainei…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More