International

OMS cere Israelului să anuleze ordinul de evacuare din Gaza, spunând că acesta echivalează cu o “condamnare la moarte” pentru pacienţii vulnerabili

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat că a cere pacienţilor vulnerabili să evacueze spitalele din Gaza echivalează cu o “condamnare la moarte”, iar directorul general al agenţiei a cerut Israelului să revină asupra deciziei, relatează The Guardian şi CNN.

OMS a declarat vineri că autorităţile sanitare locale din Gaza au informat-o că este imposibil să evacueze pacienţii vulnerabili din spitalele din nordul Gaza, după ce armata israeliană a cerut civililor să plece spre sud în termen de 24 de ore.

“Există persoane grav bolnave, al căror unice şanse de supravieţuire înseamnă conectarea la aparate de susţinere a vieţii, cum ar fi ventilatoarele mecanice”, a declarat Tarik Jasarevic, purtătorul de cuvânt al OMS, potrivit Reuters. “Aşa că mutarea acestor oameni este o condamnare la moarte. A le cere lucrătorilor din domeniul sănătăţii să facă acest lucru este mai mult decât o cruzime”, a spus oficialul OMS.

La rândul său, directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că spitalele din Gaza sunt la “punctul de colaps” şi a făcut un apel direct la Israel pentru a se răzgândi în privinţa iminentei ofensive.

“Spitalele din Gaza se află într-un punct critic. Fără intrarea imediată a ajutoarelor, serviciile esenţiale de sănătate se vor opri. Am vizitat Gaza în 2018. Accesul la îngrijire era deja dificil. Ştiu direct că o evacuare în masă în sudul enclavei ar fi dezastruoasă – pentru pacienţi, lucrători din domeniul sănătăţii şi alţi civili rămaşi în urmă sau prinşi într-o mişcare de masă periculoasă şi poate mortală. Facem apel pentru anularea deciziei”, a spus Tedros Adhanom Ghebreyesus într-un mesaj postat pe X.

Şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii declarase joi că a cerut Egiptului să ajute la transferul de provizii medicale în Gaza vecină, în contextul în care criza umanitară din enclavă se adânceşte sub bombardamentele israeliene.

Tedros Adhanom Ghebreyesus a declarat că preşedintele egiptean Abdel Fattah El-Sisi a fost de acord să ajute la transferul de provizii medicale prin punctul de trecere care leagă Egiptul de sudul Fâşiei Gaza.

“Sunt foarte îngrijorat. Inima mea este alături de toţi cei care şi-au pierdut viaţa şi de familiile lor, atât din Israel, cât şi din Palestina. Acesta este un moment foarte trist”, a declarat el reporterilor din Lyon, Franţa, potrivit News.ro.

Sub asediul israelian, singurul coridor prin care palestinienii sau ajutoarele pot intra şi ieşi din Gaza este punctul de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul.

Joi, Egiptul a negat informaţiile potrivit cărora punctul de trecere ar fi fost închis, afirmând că acesta a suferit totuşi avarii din cauza atacurilor aeriene israeliene repetate de partea palestiniană a frontierei.

Articole recente

Peste jumătate dintre firmele din Bucureşti-Ilfov au înregistrat creşteri de minimum 21% ale facturilor la electricitate(patronat)

Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…

19 minute ago

71% din veniturile din jocurile de noroc din UE provin de pe piața neagră; Europa de Est s-a dovedit a fi cea mai vulnerabilă (Studiu al Yield Sec)

Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…

29 de minute ago

Orsted obține aprobarea pentru emisiunea de drepturi de urgență, în timp ce Trump amenință proiectele din SUA

Dezvoltatorul de energie eoliană offshore Orsted a obținut vineri aprobarea acționarilor pentru o emisiune de…

o oră ago

Agroland raportează vânzări de 229 de milioane de lei, în semestrul I, în creștere cu 11%; Profit  net de 12 milioane de lei, în urcare cu 23%

Grupul antreprenorial Agroland, prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, a…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More