Sanatate

OMS: Directorul general cere continuarea susţinută a eforturilor de combatere a pandemiei

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut vineri oamenilor să nu irosească speranţa creată de vaccinuri prin încetinirea eforturilor de combatere a pandemiei care continuă să afecteze puternic multe ţări, informează AFP, potrivit Agerpres.

Acest avertisment vine în contextul în care sistemul Covax, creat pentru a distribui în mod echitabil vaccinurile anti-COVID, a permis, în sfârşit, săptămâna aceasta începerea imunizării în ţările care anterior nu au avut acces la vaccinuri.

Astfel, au putut fi trimise aproximativ douăzeci de milioane de doze în douăzeci de ţări. Săptămâna viitoare 31 de ţări vor beneficia de alte 14.4 milioane de doze.

“Este un progres încurajator, dar volumul dozelor distribuite prin Covax rămâne relativ scăzut”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

El a subliniat, de asemenea, că volumul de livrare planificat de Covax până la sfârşitul lunii mai nu reprezintă 2% până la 3% din populaţia ţărilor beneficiare “în timp ce altele se îndreaptă rapid spre vaccinarea întregii populaţii în următoarele luni”.

O nouă critică adusă ţărilor bogate care, sub presiunea populaţiei, acumulează vaccinuri creând astfel un deficit pentru cei mai puţin norocoşi. Un naţionalism al vaccinului pe care Tedros Adhanom Ghebreyesus îl denunţă constant.

Doctorul Michael Ryan, responsabil pentru programul OMS de gestionare a situaţiilor de urgenţă, a avertizat împotriva tuturor tentaţiilor de a lăsa garda jos prea curând.

“Sunt foarte, foarte îngrijorat că se crede că am lăsat în spate ce a fost mai greu. Nu este cazul”, a declarat acesta la o conferinţă de presă organizată la Geneva.

“Ţările vor recădea într-un al treilea sau al patrulea val dacă nu suntem atenţi”, a avertizat Michael Ryan.

Articole recente

SUA: Anchetatorii au imagini cu ucigașul lui Charlie Kirk și au găsit pușca pe care acesta ar fi folosit-o

Autoritățile care investighează uciderea lui Charlie Kirk au raportat joi că au 'imagini bune' cu…

o oră ago

Franța mobilizează trei avioane Rafale pentru a ‘contribui la protejarea spațiului aerian polonez’ (Macron)

Franța a decis să mobilizeze trei avioane de vânătoare Rafale 'pentru a contribui la protejarea…

o oră ago

ANAF Sector 1 a trimis sesizare penală către Parchetul de pe lângă Tribunalul București privind RICHRBT SRL încă de acum un an

Pe 28 august 2024, inspectorii ANAF Sector 1 au consemnat oficial că sunt îndeplinite condițiile…

o oră ago

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

5 ore ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More