Sanatate

OMS: Europa este mai bine pregătită şi poate ataca coronavirusul fără a închide viaţa socială

Pandemia provocată de noul coronavirus poate fi de acum gestionată în Europa fără a închide viaţa socială în ansamblul său, datorită pregătirii autorităţilor şi cunoştinţelor acumulate în ultimele luni, a transmis joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), potrivit AFP.

“Între măsurile de bază la scară naţională şi măsurile suplimentare ţintite, suntem într-o poziţie mult mai bună pentru a eradica focarele virale localizate. Putem gestiona virusul şi menţine active economia şi sistemul educativ”, a declarat de la Copenhaga directorul pe Europa al OMS, Hans Kluge, în cadrul unei conferinţe de presă online.

De două luni, Europa asistă la o creştere continuă a numărului de cazuri: în prima săptămâna din august s-au înregistrat 40.000 de cazuri suplimentare comparativ cu perioada similară din iunie, când numărul lor era la cel mai scăzut nivel, potrivit Agerpres.

Însă “nu ne-am întors la februarie, ştim cum să luăm ca ţintă mai degrabă virusul, şi nu societatea”, a insistat Kluge.

În afară de respectarea măsurilor de protecţie şi a distanţării, precum şi de strategia naţională de depistare şi monitorizare, OMS recomandă adoptarea de măsuri locale în momentul în care apar focare.

În fiecare zi sunt înregistrate circa 26.000 de noi cazuri în Europa. Tinerii, care au tendinţa să contracteze infecţii mai puţin grave şi înregistrează, prin urmare, o mortalitate mai scăzută, sunt parţial la originea acestei înmulţiri a cazurilor.

Cu toate acestea, este important să se redeschidă şcolile pe măsură ce societăţile se deschid din nou, a subliniat Kluge, care şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu consecinţele închiderii claselor, în special pentru copiii cu nevoi speciale.

Zona Europa a OMS, care se întinde de la Atlantic până la Pacific şi cuprinde 55 de ţări eteroclite, inclusiv state precum Rusia şi Andorra, numără aproape patru milioane de cazuri oficiale şi 215.000 de decese legate de virus, conform sistemului de monitorizare al organizaţiei.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

7 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

7 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

7 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

11 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More