International

OMS: Evacuarea a mii de pacienţi spre sudul Fâşiei Gaza ar putea fi “echivalentul unei pedepse cu moartea”

Evacuarea forţată a mii de pacienţi din nordul Gazei către unităţile copleşite din sudul teritoriului ar putea fi “echivalentul unei pedepse cu moartea”, a avertizat sâmbătă seara Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează AFP, potrivit Agerpres.

Armata israeliană a ordonat tuturor locuitorilor din nordul teritoriului, inclusiv bolnavilor şi răniţilor, să meargă în sud sud în perspectiva unei intervenţii terestre împotriva Hamas, la o săptămână după atacul sângeros declanşat de această grupare.

“OMS condamnă ferm ordinele repetate ale Israelului de a evacua 22 de spitale care tratează peste 2.000 de pacienţi din nordul Gazei”, a declarat agenţia ONU într-un comunicat, publicat la sediul său din Geneva.

A deplasa 2.000 de pacienţi în sudul Gazei, “unde unităţile de sănătate sunt deja la capacitatea maximă şi nu pot absorbi o creştere considerabilă a numărului de pacienţi, ar putea fi echivalentul unei pedepse cu moartea”, a subliniat OMS.

Cel puţin 1.300 de persoane, majoritatea civili, au fost ucise în Israel de la atacul Hamas din 7 octombrie, potrivit autorităţilor israeliene, care au făcut cunoscut că au identificat cel puţin 120 de ostatici în mâinile mişcării islamiste palestiniene.

Puternica ripostă israeliană a ucis peste 2.200 de persoane, dintre care peste 700 de copii, în Fâşia Gaza, un teritoriu sărac controlat de organizaţia islamistă. A făcut, de asemenea, peste 8.700 de răniţi, potrivit Hamas.

“Evacuarea forţată a pacienţilor şi a lucrătorilor sanitari va agrava şi mai mult actuala catastrofă umanitară şi de sănătate publică”, notează OMS.

Pacienţii grav bolnavi, aflaţi la terapie intensivă sau sub dializă, nou-născuţii în incubatoare, gravidele care suferă de complicaţii – “toţi riscă deteriorarea imediată a stării lor sau moartea dacă sunt obligaţi să se deplaseze şi sunt lipsiţi de îngrijiri vitale în timpul evacuării lor”, a prevenit agenţia.

Lucrătorii sanitari din nordul Gazei se confruntă cu “alegeri sfâşietoare” între a-şi abandona pacienţii, a-i pune în pericol de moarte prin mutarea lor sau a-şi pune propria viaţă în pericol rămânând alături de ei.

“În mare parte, lucrătorii din domeniul sănătăţii au ales să rămână şi să fie fideli jurământului lor de a +nu face rău+”, potrivit OMS.

Articole recente

Nazare: Interesul american se concentrează asupra unor domenii strategice: infrastructură, energie, tehnologie, sănătate

Investitorii americani sunt interesaţi de domenii strategice precum infrastructură, energie, tehnologie şi sănătate, a anunţat…

1 minut ago

Ce vede evaluatorul atunci când toți ceilalți văd doar prețul? (opinie Laurențiu Stan)

Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…

48 de minute ago

Regatul Unit şi SUA vor semna un acord nuclear în timpul vizitei lui Trump la Londra

Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…

o oră ago

Lecție de economie ascunsă în factura pentru energie electrică

De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…

o oră ago

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More