Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzTedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a amintit luni, în discursul său din deschiderea adunării generale a acestei organizaţii, de puterea de sacrificiu de care a dat dovadă medicul-erou de la Piatra Neamţ, Cătălin Denciu, şi a anunţat că acesta este premiat de organizaţia internaţională pentru curajul său, conform unor informaţii publicate pe pagina de Twitter a instituţiei.
“Medicul Cătălin Denciu este un specialist în terapie intensivă din România. El se afla în tură în noiembrie anul trecut, îngrijind pacienţi cu COVID-19, când un incendiu a izbucnit în spital. Zece pacienţi au murit în incendiu. Încercând să salveze pacienţii, doctorul Denciu a suferit arsuri de gradul trei pe 40% din corp”, a declarat directorul OMS.
“Azi îi vom oferi un premiu pentru a onora serviciul său, sacrificul făcut şi exemplul (pe care l-a oferit)”, a mai declarat directorul OMS despre medicul-erou român, reamintind că astfel de cazuri reprezintă doar câteva exemple dintre milioanele de poveşti despre curaj, suferinţă, disperare, luptă şi triumf ale personalului medical aflat în luptă cu pandemia.
Cel puţin 115.000 de angajaţi din domeniul sănătăţii au murit din cauza maladiei COVID-19, a mai declarat luni directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care a mai deplâns totodată faptul că majoritatea dozelor de vaccin disponibile pe piaţă au fost acaparate de un grup mic de ţări.
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…
Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…
Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…
Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…
Robert Cosmin Până a fost numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…
Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…
This website uses cookies.
Read More