Sanatate

OMS: Lumea nu va ajunge la imunitate de masă faţă de noul coronavirus înainte de sfârşitul anului viitor

Lumea nu va ajunge la imunitate de masă faţă de noul coronavirus înainte de sfârşitul anului 2021, care va putea fi observată în unele ţări, a declarat, miercuri, directorul ştiinţific al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), dr. Soumya Swaminathan, care a avertizat că oamenii trebuie să rămână vigilenţi în următoarele şase luni, transmite CNBC, potrivit news.ro.

”Vom aborda începutul sfârşitului, putem vedea lumina de la capătul tunelului. Cu toate acestea, este un tunel pe care trebuie să îl traversăm, iar următoarele luni vor fi critice”, a spus Swaminathan.

Potrivit datelor Johns Hopkins University, numărul cazurilor de Covid-19 a continuat să crească într-un ritm alarmant, depăşind 78 de milioane la nivel mondial.

Vaccinul produs de Pfizer-BioNTech a fost aprobat pentru utilizare de urgenţă în mai multe ţări, inclusiv în Marea Britanie, SUA şi Canada, în timp ce SUA au aprobat şi vaccinul dezvoltat de compania Moderna.

Swaminathan a spus că vaccinurile vor proteja iniţial un grup foarte mic de persoane, care sunt cele mai vulnerabile şi cu cel mai mare risc, şi vor trece luni de zile înainte ca restul populaţiei să poată fi acoperit.

”Va dura până la sfârşitul anului 2021 până când vom începe să vedem un anumit nivel de imunitate a populaţiei în unele ţări”, a declarat ea, miercuri, la emisiunea ”Street Signs Asia” de la CNBC.

”Trebuie să menţinem garda sus, trebuie să facem toate lucrurile pe care le ştim, reducând transmiterea şi riscurile ca oamenii să se îmbolnăvească”, a spus ea.

Strategia include măsuri de sănătate publică şi schimbări comportamentale individuale.

“Deşi ne putem aştepta – cu siguranţă până la sfârşitul anului viitor – la o situaţie mult mai bună, cred că următoarele luni vor fi dificile”, a adăugat ea.

Swaminathan a discutat şi despre noua variantă a virusului care a apărut recent în Regatul Unit şi care a fost identificată în ţări precum Australia, Danemarca şi Italia.

Ea a spus că este neobişnuit faptul că noul coronavirus are un număr mare de mutaţii şi s-a separat de tulpina obişnuită.

”Ceea ce este mai îngrijorător este că are aproximativ opt mutaţii în regiunea proteinei cu ţepi”, a adăugat ea.

Proteina cu ţepi a virusului se prinde de receptorii aflaţi pe suprafaţa celulelor umane din tractul respirator sau de receptorul ACE2 în cazul Covid-19.

Au fost depistate mutaţii în partea proteinei care se leagă de receptorii din căile respiratorii.

”Acesta este probabil motivul pentru care acest virus pare să aibă un avantaj în infectarea oamenilor, se pare că se transmite mai eficient, se pare că infectează copiii care au mai puţini dintre aceşti receptori”, a spus ea.

Swaminathan a menţionat însă că noua variantă ”nu pare să crească severitatea clinică sau să înrăutăţească lucrurile” pentru cei care sunt infectaţi de aceasta.

OMS a afirmat într-o notă că tulpina s-ar putea ”răspândi mai uşor”, dar că ”nu există suficiente informaţii în prezent” pentru a stabili dacă mutaţiile vor schimba severitatea bolii, răspunsul anticorpilor sau eficacitatea vaccinului.

Swaminathan a spus că nu există „niciun motiv” să credem că vaccinurile actuale nu îl vor acoperi în acest moment. Acest lucru se datorează faptului că vaccinurile produc un ”răspuns imun larg”, care va avea probabil eficacitate împotriva noii tulpini.

Totuşi, dacă vaccinurile trebuie modificate, acest lucru poate fi realizat ”cu uşurinţă”.

”Dacă este nevoie, s-ar putea face. Dar, în acest moment, cred că majoritatea oamenilor cred că generaţia actuală de vaccinuri ar trebui să funcţioneze foarte bine”.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

8 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

8 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

10 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

10 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

11 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More