Sanatate

OMS spune că, în prezent, nu este posibil să fie stabilită sursa precisă a COVID-19

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a transmis marţi că, în etapa actuală, nu este posibil să fie stabilită sursa precisă a noului coronavirus, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În acest stadiu, nicio concluzie nu poate fi trasă, a afirmat Takeshi Kasai, directorul regional al OMS pentru Pacificul de vest.

Cu toate acestea, dovezile disponibile sugerează o origine animală a noului coronavirus, a spus Kasai în cadrul unei conferinţe de presă online.

Preşedintele american Donald Trump a declarat săptămâna trecută că administraţia sa încearcă să stabilească dacă noul coronavirus ar putea să provină dintr-un laborator din Wuhan, centrul Chinei, considerat ca fiind locul de unde a pornit pandemia de COVID-19.

Totodată, OMS a asigurat luni că “nu a ascuns nimic” Statelor Unite ale Americii cu privire la maladia COVID-19, care a făcut aproape 170.000 de morţi în lume de la apariţia sa în decembrie în China, potrivit AFP.

“Din prima zi, nimic nu a fost ascuns de SUA”, a declarat luni într-o conferinţă de presă virtuală directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, care a insistat în repetate rânduri că “OMS nu are niciun secret” în privinţa noului coronavirus.

“Am lansat alerta din prima zi”, susţine el.

La rândul său, directorul pentru programe de urgenţă al OMS, Michael Ryan, a indicat că încă de la 1 ianuarie aproximativ 15 reprezentanţi ai Centrului american pentru controlul şi prevenirea Bolilor (CDC) au fost detaşaţi la sediul OMS din Geneva ca parte a “răspunsului la COVID-19”.

Statele Unite şi-au suspendat la începutul săptămânii trecute finanţarea pentru OMS, acuzată că ar fi prea apropiată de China şi că a gestionat necorespunzător pandemia.

Presiunea a crescut la 16 aprilie în SUA când republicanii din Congres i-au cerut preşedintelui Donald Trump să condiţioneze reluarea finanţării către OMS de demisia lui Tedros Adhanom Ghebreyesus de la conducerea Organizaţiei, pe care îl acuză că a “eşuat” în a răspunde prompt la criza generată de noul coronavirus.

La Geneva, şeful OMS şi-a apărat ferm poziţia, lăsând să se înţeleagă că “faptul că personal al CDC este aici, le oferă un avantaj”. “OMS nu are niciun secret. Pentru că este periculos dacă păstrezi informaţii secrete sau confidenţiale. OMS nu are niciun secret”, a insistat Tedros Adhanom Ghebreyesus, citat de AFP.

El şi-a reiterat apelul la “unitate naţională” şi “solidaritate globală”, asigurând că “nu trebuie să ne fie frică” de pandemia de COVID-19.

“Fără unitate naţională şi solidaritate globală, vă pot asigura: ceea ce este mai rău ne aşteaptă. Deci, să prevenim această tragedie”, a spus Tedros, asigurând că “politica este susceptibilă să alimenteze pandemia”.

Washingtonul susţine că propriile măsuri în faţa crizei, în special închiderea progresivă a frontierei SUA, s-au confruntat cu o “puternică rezistenţă” din partea OMS, care a “continuat să-i laude pe liderii chinezi pentru ‘disponibilitatea lor de a împărtăşi informaţii'”.

De asemenea, guvernul american acuză OMS că a neglijat informaţii-cheie cu privire la posibila transmitere a coronavirusului de la om la om, transmise de Taiwan la sfârşitul lunii decembrie 2019, conform AFP. 

Articole recente

Trump avertizează că răbdarea sa față de Putin „se epuizează rapid”

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că își pierde răbdarea cu președintele rus Vladimir Putin…

2 ore ago

Gemini, platforma de tranzacționare a criptomonedelor a fraților Winklevoss, înregistrează o creștere de peste 14% la debutul pe Nasdaq

Acțiunile bursei de criptomonede Gemini Space Station au crescut cu 14% vineri, după ce operatorul…

3 ore ago

SUA solicită G7 și UE să impună tarife Chinei și Indiei pentru achizițiile de petrol rusesc

Miniștrii de finanțe din G7 discută posibile tarife vamale pentru țările care „fac posibilă” războiul…

3 ore ago

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, anunţă Uniunea Ziariștilor Profesioniști…

3 ore ago

Nvidia și OpenAI vor susține investiții majore în infrastructura de inteligență artificială din Marea Britanie

Nvidia și OpenAI sunt în discuții pentru susținerea unei investiții majore în Marea Britanie, axată…

3 ore ago

SUA promit în Consiliul de Securitate al ONU să apere „fiecare centimetru” din teritoriul NATO

Statele Unite au declarat vineri în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite că „vor apăra…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More