Update articol:

OMV Petrom: Consumul de carburanţi va scădea cu 10% în acest an şi nu-şi va reveni mai devreme de 2022

benzina Sursa Pixabay
Consumul de carburanţi va scădea în acest an cu 10%, ca urmare a pandemiei de coronavirus, iar cererea nu va reveni la nivelurile de dinainte de pandemie mai devreme de anul 2022, a afirmat, miercuri, Radu Caprău, directorul de Downstream Oil al OMV Petrom, într-o conferinţă de presă.

“În trimestrul al doilea, cererea de produse petroliere a fost puternic afectată, ceea ce se va reflecta în scăderi pe tot anul, chiar dacă vedem o tendinţă de recuperare în această perioadă, mai bună decât am estimat iniţial. Credem că rezultatele pe acest an vor fi cu aproximativ 10% mai mici decât în 2019, în ceea ce priveşte cererea de carburanţi”, a spus Caprău.

Întrebat despre momentul la care piaţa va reveni la nivelurile de dinainte, el a arătat că acest lucru nu se va întâmpla mai devreme de anul 2022.

Potrivit raportului din primul semestru al companiei, remis, miercuri, în prima jumătate a acestui an cererea de carburanţi pe segmentul de retail (populaţie) a scăzut cu 13% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cea mai puternică scădere a fost în trimestrul al doilea al anului, respectiv 25% faţă de în trimestrul al doilea din 2019.

OMV Petrom a obţinut în prima jumătate a acestui an un profit net de 867 milioane de lei, în scădere cu 56% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Veniturile din vânzări au fost de 10,069 miliarde de lei, în scădere cu 11%. 

 

BVB | Știri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (08/09/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R), EFSA-BRM

CASA DE BUCOVINA-CLUB DE MUNTE (BCM) (08/09/2025)

Aprobare caiet de sarcini licitatie

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (08/09/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 01.09.2025 - 05.09.2025

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (08/09/2025)

Convocare AGAO din data 13 (14) octombrie 2025