Burse/Investitii

OMV Petrom inaugurează cel mai mare hub de încărcare electrică din România, amplasat pe autostrada A1

OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, extinde infrastructura de mobilitate electrică adăugând servicii de încărcare rapidă pentru camioane electrice, cu stații de 400 kW în rețeaua sa. La Miercurea Sibiului, pe autostrada A1, compania operează acum cel mai mare hub de încărcare electrică din România, cu 34 de puncte de încărcare rapidă în total – 17 pe fiecare sens, 16 pentru autoturisme și 18 pentru camioane, potrivit unui comunicat.

Stațiile de reîncărcare sunt de mare capacitate: cele pentru autoturisme electrice au fiecare o putere de 300 kW și permit încărcarea în 15-20 de minute. Stațiile de reîncărcare pentru camioane au o capacitate de 400 kW și permit încărcarea unui camion electric în doar 1,5 – 2 ore. În comparație, stațiile cu o capacitate sub 25 kW necesită o noapte întreagă pentru a finaliza încărcarea.

Puterea totală instalată pentru încărcarea vehiculelor este de 10 MW (câte 5 MW pe sens).

Plata serviciilor de încărcare se poate face fie prin intermediul terminalelor de plată instalate lângă stațiile de încărcare, precum și prin aplicația mobilă OMV eMotion disponibilă în AppStore și Google Play, ce facilitează clienților accesul la informații privind localizarea punctelor de încărcare și statusul acestora, precum și plata într-un mod facil.

“Strategia noastră pentru 2030 include dezvoltarea celei mai extinse rețele de stații de încărcare electrică din România, ca parte din efortul nostru de a sprijini decarbonizarea transportului. Autostrada A1 este una dintre principalele rute comerciale ale României, parte a coridorului paneuropean TEN-T”, a declarat Radu Căprău, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Rafinare și Marketing.

”Prin acest hub de la Miercurea Sibiului le oferim transportatorilor și șoferilor mai mult decât posibilitatea de a alimenta – fie cu carburant convențional, fie electric. Am creat un spațiu perfect pentru pauze, cafea sau gustări și cumpărături. Ne dorim să ne diferențiem prin calitatea produselor și a serviciilor și prin infrastructura modernă pe care o punem la dispoziția clienților noștri”, a declarat Adrian Nicolaescu, responsabil de activitatea de Retail a OMV Petrom Marketing.

Stațiile și dotările aferente au fost construite în baza unui contract de concesiune încheiat între OMV Petrom Marketing și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Pe lângă punctele de alimentare cu carburanți, spațiile de pe autostradă includ și parcări extinse pentru autoturisme, camioane și autocare, toalete publice, zonă servicii – apă, aer, aspirator, zonă de shop cu peste 3.000 de produse atent selectate și zona gastro Viva – cu cafea și gastronomie de calitate – mâncăruri calde, sandvișuri, salate și deserturi, preparate zilnic de bucătarii stației. În plus, tot aici există acces la servicii precum plata taxei de drum, transfer de bani, plata vignetelor.

OMV Petrom operează o rețea de ~780 de benzinării sub mărcile Petrom și OMV în România, Moldova, Bulgaria și Serbia. Compania a dezvoltat în regiune o rețea de circa 1.000 de puncte de încărcare pentru vehicule electrice. În conformitate cu strategia sa, OMV Petrom își extinde infrastructura de încărcare a vehiculelor electrice, urmărind să instaleze peste 5.000 de puncte de încărcare până în 2030, devenind cel mai mare furnizor de servicii de mobilitate electrică din România. Această inițiativă subliniază angajamentul companiei de a sprijini tranziția către un viitor cu emisii reduse de carbon.

Articole recente

NATO lansează Operaţia Eastern Sentry pentru întărirea apărării pe flancul estic

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi comandantul Suprem al Forţelor Aliate (SACEUR), Alexus Grynkewich,…

6 ore ago

Ministra Mediului l-a demis pe directorul Administrației Naționale Apele Române, Sorin Lucaci

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis, vineri, din funcție, pe directorul Administrației Naționale 'Apele Române',…

7 ore ago

OMV vrea să taie costurile cu 400 milioane de euro şi să facă disponibilizări în Austria

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…

10 ore ago

ArcelorMittal anunţă oprirea definitivă a producţiei la fabrica sa din municipiul Hunedoara

Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…

10 ore ago

Ministrul Economiei: Charlie Ottley a aplicat pentru cetăţenia română; dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic

Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…

10 ore ago

Nazare, întâlniri cu marii finanţatori de pe Wall Street

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More