Investitii

OMV Petrom: Investiție de aproximativ 50 de milioane de euro pentru stația de tratare a gazelor de la Hurezani

  • Sistemul de tratare a gazelor de la Hurezani a fost finalizat

  • Parte dintr-un program de investiții de 200 de milioane de euro pentru dezvoltarea la Hurezani a unui hub de gaze care deservește producția de gaze din Sud Estul României

OMV Petrom a investit circa 200 de milioane de euro în perioada 2010-2019 în dezvoltarea unui hub centralizat pentru tratarea gazelor din producția internă în Sud Estul României. Ultima etapă a acestui proiect a constat într-o investiție de 50 de milioane de euro începând cu 2017, pentru un nou proces eficient de tratare a gazelor. În prezent, stația este în faza de testare și se estimează că va deveni complet operațională în iulie, precizează compania într-un comunicat de presă.

“Hub-ul de gaze de la Hurezani deservește patru dintre cele mai importante zăcăminte de gaze naturale din portofoliul OMV Petrom, este situat în județul Gorj și include cea mai mare stație de tratare a gazelor din țară. Această investiție permite României să beneficieze de o sursă de gaze naturale de încredere, acum și în viitor”, a declarat Peter Zeilinger, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Upstream.

Investiția de aproximativ 50 de milioane de euro a inclus construcția unei stații de tratare a gazelor cu o capacitate maximă de 6 milioane metri cubi de gaze naturale zilnic, care asigură separarea gazului de condensat, printr-un proces de separare la temperatură scăzută. De asemenea, în cadrul investiției, a fost construită infrastructura de conducte cu o lungime de peste 12 kilometri care asigură conexiunea cu zonele de producție și cu sistemul național de transport pentru gaze și condensat.

În 2018, producția din zăcămintele conectate la hub-ul centralizat de tratare a gazelor Hurezani s-a ridicat la 1,5 miliarde metri cubi, adică echivalentul energiei necesare pentru încălzirea unui număr de 1,4 milioane de locuințe.

Investiția de aproximativ 200 de milioane de euro în dezvoltarea hub-ului centralizat de tratare a gazelor de la Hurezani s-a realizat în trei etape. Aceasta a inclus 135 de milioane de euro pentru unitatea de comprimare gaze pusă în funcțiune în 2010, circa 13 milioane de euro pentru unitatea de deshidratare pusă în funcțiune în 2015 – care înlătură apa din gazul natural, și aproximativ 50 de milioane de euro pentru cel mai recent proiect – CHD Hurezani (Instalația Centralizată de separare a hidrocarburilor).

Cea mai recentă etapă, care include stațiile de tratare și infrastructura de conducte, întregește lanțul de comprimare și tratare a gazelor naturale.Noua stație de tratare a gazelor se ridică la cele mai recente standarde tehnologice ale industriei.

Proiectul crește eficiența energetică și contribuie semnificativ la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, asigurând în același timp o perioadă lungă de funcționare în siguranță pentru infrastructură. Construcția a început în 2017 și a implicat aproximativ 500.000 de ore-muncă, fără incidente de siguranță.

 

OMV Petrom are o producție anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de 58,3 milioane bep în 2018. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 792 benzinării, la sfârșitul lui martie 2019, sub două branduri, OMV și Petrom.

OMV Aktiengesellschaft deţine 51,011% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,639% din acțiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,998%, iar 18,352% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti și la Bursa de Valori Londra.

Articole recente

Industria din România la începutul erei 5.0 (Andrei Rădulescu)

Autor: Andrei Rădulescu Industria a reprezentat în ultimele decenii ramura motor a economiei, care generează…

o oră ago

Preşedintele Dumei de Stat ruse, în vizită în China, având pe agendă “răspunsul la presiunea sancţiunilor” şi “ingerinţele externe”

Preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Veaceslav Volodin, a sosit luni în China, în…

o oră ago

Patronatele din Construcţii: Probabilitatea unei recesiuni economice va deveni o certitudine dacă sectorul nu va fi tratat cu atenţie

Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC) îşi exprimă îngrijorarea cu privire la pachetele recente de…

2 ore ago

Safetech Innovations raportează venituri la nivel individual de 26,7 milioane de lei și un profit net de 6 milioane de lei, în primul semestru din 2025

Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București,…

3 ore ago

ANUNT PRIVIND OFERTA PUBLICA DE CUMPARARE A ACTIUNILOR ARCTIC STREAM S.A. LA PRETUL DE 23 LEI/ACTIUNE

aprobata prin Decizia ASF nr. 807/21.08.2025 Denumirea si sediul social al societatii vizate Societatea vizata…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More