Categories: Energie

OMV Petrom: România ar trebui să reducă fiscalitatea în sectorul energetic

Autorităţile române ar trebui să reducă fiscalitatea în sectorul energetic, ceea ce ar duce la preţuri mai mici şi la atragerea investitorilor, au afirmat, miercuri, reprezentanţii OMV Petrom, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Ei a fost întrebaţi dacă statul român ar trebui să reducă fiscalitatea în sectorul energetic, chiar şi pentru o perioadă limitată de timp.

“Cred că aspectul predictibilităţii este extrem de important şi în acest sens este important să existe o etapă de consultări, pentru că trebuie un echilibru între fiscalitate şi atragerea de investitori. Pentru Legea offshore, considerăm că fiscalitatea este mult prea ridicată şi necompetitivă”, a răspuns Christina Verchere, CEO al OMV Petrom.

La rândul său, Alina Popa, directorul financiar al companiei, a arătat că este foarte importantă stabilitatea, predictibilitatea.

“Trebuie să fim şi competitivi atunci când vorbim de fiscalitate, prin comparaţie cu alte ţări europene şi nu numai. Iar dacă ne uităm la taxarea specifică sectorului de petrol şi gaze, nu suntem competitivi, deci este nevoie de schimbări în acest sens”, a spus ea.

Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil cu activitatea de upstream, a amintit că deja unele ţări din UE au decis reducerea TVA la energie pentru această iarnă.

“Este o măsură recomandată pentru a scădea presiunea pe preţ”, a subliniat el.

Articole recente

Biden: Washingtonul va trimite ”în curând” trupe în Europa de Est

Joe Biden a afirmat vineri că va trimite "în curând" un număr mic de soldaţi…

1 minut ago

Rusia mută provizii de sânge şi materiale medicale în apropierea Ucrainei, sporind îngrijorarea SUA

Rusia mută provizii de sânge şi alte materiale medicale în apropierea graniţei cu Ucraina, care…

11 ore ago

Laureatul Nobel Paul Krugman spune că piaţa criptomonedelor are asemănări „îngrijorătoare” cu criza subprime

„Există ecouri tulburătoare ale prăbușirii subprime” pe piața criptomonedelor, spune economistul Paul Krugman, laureat al…

11 ore ago

Electrica Furnizare vrea să se împrumute 1,5 miliarde de lei pentru finanțarea activității curente

Electrica Furnizare vrea să se împrumute 1,5 miliarde de lei pentru finanțarea activității curente, potrivit…

11 ore ago

Ucraina: Preşedintele Zelenski le cere occidentalilor să nu creeze panică, apreciind că principalul risc nu e o invazie rusă, ci ”destabilizarea din interior”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri occidentalilor să nu creeze panică în jurul tensiunilor…

13 ore ago