International

OMV se aşteaptă ca fluxul său de numerar să fie afectat de majorarea taxelor în Norvegia şi România

Grupul austriac OMV a anunţat, marţi, că în trimestrul al doilea se aşteaptă ca fluxul său de numerar să sufere o lovitură de 400 de milioane de euro de pe urma taxelor mai mari din România şi Norvegia, comparativ cu primul trimestru, transmite Reuters.

“Acest efect este atribuibil în principal graficelor de plată a impozitelor din Norvegia şi România – unde, în Norvegia, două rate de impozit au fost plătite în T2/25, iar în România, sistemul fiscal impune decontarea în T2/25 pentru T1/25, precum şi pentru
sumele restante aferente anului 2024”, a informat acţionarul majoritar de la OMV Petrom într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.

Pe de altă parte, OMV se aşteaptă ca fuziunea Borouge-Borealis să aibă un efect pozitiv de 120 de milioane de euro asupra rezultatului său operaţional în trimestrul al doilea. După doi ani de negocieri, în luna martie a acestui an grupurile Abu Dhabi National Oil Company (ADNOC) şi OMV au ajuns la un acord pentru a-şi uni operaţiunile din domeniul petrochimiei, într-un nou grup, denumit Borouge Group International, o companie cu o valoare de aproximativ 60 de miliarde de dolari.

Tot marţi, OMV a informat că, în perioada aprilie-iunie 2025, producţia sa de hidrocarburi a scăzut până la 304.000 barili echivalent petrol pe zi, de la 310.000 barili echivalent petrol pe zi în primul trimestru al acestui an şi o producţie de 338.000 barili echivalent petrol pe zi în trimestrul al doilea al anului trecut. Producţia de gaze a scăzut şi ea până la 125.000 barili echivalent petrol pe zi în T2, de la 132.000 barili echivalent petrol pe zi în T1.

În schimb, marja de rafinare a OMV (un indicator al profitabilităţii afacerilor cu petrol şi gaze naturale) a crescut până la 8,08 dolari pentru un baril echivalent petrol în T2, de la o marjă de 6,65 dolari pentru un baril de echivalent petrol în T1. Aceasta deşi rata de utilizare a rafinăriilor OMV din Europa a scăzut de la 92% până la 83%.

Potrivit OMV, preţul mediu al barilului de ţiţei Brent a scăzut până la 67,88 dolari în T2, de la 75,73 dolari în T1, în timp ce preţul mediu al gazelor naturale la bursa de la Viena a ajuns la 29,3 euro pentru un Megawatt oră în T2, de la 38,2 euro pentru un Megawatt oră în T1.

OMV urmează să dea publicităţii rezultatele financiare pentru trimestru al doilea al acestui an în data de 31 iulie.

Grupul austriac OMV Aktiengesellschaft deţine 51,156% din acţiunile OMV Petrom, iar statul român, prin Ministerul Energiei – 20,698%, potrivit datelor afişate de Bursa de la Bucureşti.

Articole recente

Solar Open Day – Energie solară, dublu impact pentru comunități

Solar Open Day a adus publicul mai aproape de un nou parc fotovoltaic. Pe 17…

2 ore ago

Alexandru Nazare: România are toate ingredientele să depăşească contextul fiscal-bugetar actual până la sfârşitul lui 2026

România are toate ingredientele pentru a depăşi, până la sfârşitul anului 2026, contextul fiscal-bugetar pe…

2 ore ago

Fidelis VIII: Investiții de peste 2,15 miliarde de lei

Ediția FIDELIS desfãșuratã în perioada 5 – 12 septembrie 2025 a atras un numãr semnificativ…

2 ore ago

Radu Hanga: Cea mai mare avere a Bursei o reprezintă cei 262.000 de investitori

Cea mai mare avere a Bursei o reprezintă cei 262.000 de investitori, de peste cinci…

2 ore ago

Chiriţoiu: Suprareglementarea este o problemă mare în România; facem lucrurile mai complicate decât ar cere UE

Suprareglementarea este o problemă mare în România şi aş spune că suntem mai catolici decât…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More