Real Estate

One United Properties a achiziționat trei clădiri istorice în centrul Bucureștiului pentru o nouă dezvoltare, One Downtown

One United Properties (BVB: ONE) anunță achiziționarea a trei clădiri istorice din București, în vederea restaurării acestora și transformării într-o nouă dezvoltare a companiei – One Downtown, potrivit unui comunicat.

Cele trei clădiri sunt situate pe strada Academiei nr. 19, 21 și 23, lângă Teatrul Odeon și Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. Valoarea tranzacției se ridică la 3,73 milioane de euro, iar valoarea brută de dezvoltare este estimată la 35 de milioane de euro. Suprafața totală a terenului este de aproximativ 1.300 mp, iar suprafața totală construita este de 7.100 mp. Dezvoltatorul intenționează să renoveze complet cele trei clădiri istorice, ca parte a strategiei sale de sustenabilitate de a investi în regenerarea urbană a monumentelor istorice abandonate și repunerea acestora în circuitul public.

„Centrul Bucureștiului are un număr semnificativ de clădiri istorice abandonate, unele aflate într-o stare avansată de degradare, care necesită investiții pentru reincluderea lor în circuitul imobiliar. Prin această tranzacție ne propunem, într-o primă fază, să renovăm complet cele trei clădiri abandonate și, ulterior, vom decide care este cea mai potrivită utilizare pentru acestea, fie rezidențială, fie hotelieră sau chiar ambele. Achiziția se înscrie în linia eforturilor noastre de a ne implica în regenerarea centrului Bucureștiului, demers inițiat anul trecut prin cumpărarea cunoscutului imobil Casa Braikoff, care după restaurare va deveni One Athénée, o nouă dezvoltare de referință a companiei noastre. Vom continua aceste eforturi și în 2023, deoarece suntem convinși că regenerarea urbană este unul dintre pilonii strategiei noastre, de a dezvolta orașele în mod responsabil”, a declarat Victor Căpitanu, cofondator One United Properties.

Anul 2021 a marcat o nouă etapă în istoria One United Properties, deoarece compania a investit pentru prima dată în restaurarea unor monumente istorice, în urma achiziției Casei Braikoff. Clădirea istorică este în curs de renovare completă și va fi cunoscută sub numele de One Athénée. În plus, în martie 2022, One United Properties a achiziționat fosta fabrică Ford, situată în cadrul One Floreasca City, care va fi restaurată și transformată într-un spațiu de retail, One Gallery. Între 2023 și 2024, One United Properties estimează investiții de minimum 70 de milioane de euro în regenerarea urbană a unor monumente istorice abandonate din București, cu scopul de a proteja și regenera patrimoniul cultural al capitalei României.

Articole recente

România primește a doua cea mai mare alocare financiarã, de 16,68 mld. EUR, în cadrul programului SAFE, pentru a-și consolida capacitatea de apãrare

Comisia Europeanã alocã României suma de 16,68 miliarde de euro, prin intermediul noului instrument financiar…

10 minute ago

Sorin Grindeanu: Mecanismul prin care s-a folosit fondul de rezervă a fost propus de ministrul Finanţelor

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, că, în fostul guvern, mecanismul prin…

19 minute ago

Qatar condamnă cu fermitate “atacul laș al Israelului”; „Israelul își asumă întreaga responsabilitate”: Netanyahu

Declarația de condamnare a Qatarului, în întregime Mai jos se află textul integral al condamnării…

22 de minute ago

Abu Dhabi lansează un model de raționament AI low-cost, provocând OpenAI și DeepSeek

Denumit K2 Think, sistemul pretinde că oferă performanțe comparabile cu modelele de raționament de vârf…

28 de minute ago

Israelul a bombardat șase țări arabe în ultima lună

Atacurile militare israeliene care au vizat astăzi Doha subliniază campania militară în continuă expansiune a…

38 de minute ago

SUA refuză să comenteze atacul Israelului de la Doha

Adjunctul secretarului de presă al Casei Albe, Anna Kelly, a declarat pentru Al Jazeera că…

42 de minute ago

This website uses cookies.

Read More