Burse/Investitii

One United Properties demarează construcția One Technology District, cel mai mare centru de cercetare și dezvoltare pentru cipuri semiconductoare din sud-estul Europei dezvoltat pentru Infineon Technologies

One United Properties (BVB: ONE) anunță începerea lucrărilor pentru One Technology District, un proiect care va găzdui cel mai mare centru de cercetare și dezvoltare pentru cipuri semiconductoare din sud-estul Europei, operat de gigantul german Infineon Technologies, companie listată la Bursa din Frankfurt și lider mondial în domeniul semiconductorilor, potrivit unui comunicat. One United Properties a obținut autorizația de construire și poate începe lucrările de construcție pentru clădirea de birouri la cheie, ce integrează tehnologii de ultimă generație în materie de eficiență energetică.

One United Properties aduce astfel pe piața locală de birouri prima dezvoltare la cheie după pandemie şi prima pentru care se semnează de la început pentru o perioadă de 15 ani. One Technology District va acoperi nevoile Infineon pentru o perioadă de 15 ani, începând cu anul 2026. Valoarea totală a contractului se ridică la 57 de milioane de euro (fără TVA) și reprezintă unul dintre cele mai mari acorduri de preînchiriere înregistrate vreodată pe piața de birouri din țara noastră.

Aceasta este primul proiect office al One United Properties fără conexiune la reţeaua de gaze: dezvoltarea va include un sistem geoexchange care va acoperi integral nevoile de încălzire și răcire ale chiriașului și care va minimiza impactul asupra mediului, maximizând totodată eficiența. Această abordare inovatoare nu doar că limitează semnificativ amprenta de carbon a clădirii, dar permite și eliminarea sistemelor convenționale de răcire, creând astfel spațiu suplimentar de recreere pentru angajații Infineon. De asemenea, clădirea va fi echipată cu panouri solare pe acoperiș și unități de recuperare a căldurii. Situată în zona Dimitrie Pompeiu din București, clădirea One Technology District va respecta așadar principiile durabilității, încorporând cele mai recente tehnologii și materiale, sistemul geoexchange și caracteristici structurale speciale, precum și certificarea LEED Platinum. Livrarea este estimată pentru al doilea trimestru al anului 2026.

„Colaborarea cu Infineon Technologies, cel mai mare producător de semiconductori din Germania și una dintre cele mai importante companii din domeniu la nivel mondial, este o realizare semnificativă atât pentru compania noastră, cât și pentru piața locală. Este o confirmare a statutului Bucureştiului ca piaţă extrem de atractivă pentru companiile internaționale, care înțeleg valoarea construcțiilor sustenabile, o piață performantă inclusiv pe acest segment al birourilor. Avansăm în acest proiect odată cu obținerea autorizației de construire și facem primii pași în dezvoltarea primei noastre clădiri de birouri bazate exclusiv pe sistemul geoexchange, prin care eliminăm complet orice legătură și dependență de gaze. Toate sistemele de ultimă generație folosite oferă o eficiență energetică extraordinară, poziționând clădirea în fruntea dezvoltărilor de birouri sustenabile din Europa”, a subliniat Mihai Păduroiu, CEO Office Division One United Properties.

Acordul prevede construirea și închirierea unui spațiu office cu o suprafață închiriabilă brută de 20.595 de metri pătrați (cu terase), inclusiv 3.000 mp de laboratoare și 280 de locuri de parcare.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

27 de minute ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

29 de minute ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

2 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

2 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

3 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More