Update articol:

ONRC: 509 firme şi PFA au intrat în insolvenţă în ianuarie 2024

onrc

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în ianuarie 2024 a fost de 509, în creştere cu 16,74% faţă de perioada similară din 2023, când au fost înregistrate 436 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), potrivit Agerpres.

Cele mai multe firme şi PFA intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 76, număr în scădere cu 20,83% faţă de ianuarie 2023.

Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Cluj, cu 53 insolvenţe (plus 60,61%), Timiş – 51 (plus 104%), Bihor – 42 (plus 13,51%) şi Ilfov – 34 (plus 21,43%).

Cele mai puţine insolvenţe s-au consemnat în judeţele Covasna – 1 (minus 75%), Mehedinţi – 2 (minus 66,67%), Harghita – 2 (faţă de niciuna în ianuarie 2023), Gorj – 2 ( la fel ca în prima lună a anului trecut), Călăraşi – 2 (+100%), în timp de în judeţul Sălaj nu a fost consemnată nicio insolvenţă.

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 135 (plus 1,5% comparativ cu ianuarie 2023), construcţii – 104 (plus 15,56%) şi în industria prelucrătoare – 64 (plus 16,36%).

BVB | Știri BVB

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (31/07/2025)

Decizie ASF nr. 732/31.07.2025 - aprobare document oferta publica de cumparare actiuni INFINITY

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (31/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - Semestrul 1 2025