Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzNumărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în ianuarie 2024 a fost de 509, în creştere cu 16,74% faţă de perioada similară din 2023, când au fost înregistrate 436 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), potrivit Agerpres.
Cele mai multe firme şi PFA intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 76, număr în scădere cu 20,83% faţă de ianuarie 2023.
Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Cluj, cu 53 insolvenţe (plus 60,61%), Timiş – 51 (plus 104%), Bihor – 42 (plus 13,51%) şi Ilfov – 34 (plus 21,43%).
Cele mai puţine insolvenţe s-au consemnat în judeţele Covasna – 1 (minus 75%), Mehedinţi – 2 (minus 66,67%), Harghita – 2 (faţă de niciuna în ianuarie 2023), Gorj – 2 ( la fel ca în prima lună a anului trecut), Călăraşi – 2 (+100%), în timp de în judeţul Sălaj nu a fost consemnată nicio insolvenţă.
Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 135 (plus 1,5% comparativ cu ianuarie 2023), construcţii – 104 (plus 15,56%) şi în industria prelucrătoare – 64 (plus 16,36%).
Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…
Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…
Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacţionat duminică la incidentul pătrunderii unei drone…
Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…
Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…
This website uses cookies.
Read More