International

ONU adoptă primul său tratat împotriva criminalităţii informatice

Statele membre ale ONU au aprobat joi primul lor tratat de combatere a criminalităţii cibernetice, un text care a fost imediat condamnat de activiştii pentru drepturile omului şi de principalele industrii tehnologice, care au avertizat cu privire la un instrument de “supraveghere” globală, transmite France Presse, potrivit Agerpres.

După trei ani de negocieri oficiale şi o sesiune finală de două săptămâni la New York, “Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii informatice” a fost aprobată prin consens şi va fi acum prezentată Adunării Generale pentru adoptare oficială.

“Consider că documentele (…) au fost adoptate. Vă mulţumesc foarte mult, bravo tuturor”, a declarat în aplauze Faouzia Boumaiza Mebarki, preşedinta comitetului interguvernamental înfiinţat în 2019 pentru redactarea tratatului, la propunerea Rusiei.

Noul tratat, care poate intra în vigoare după ce va fi ratificat de 40 de ţări, vizează “combaterea mai eficientă a criminalităţii informatice” şi consolidarea cooperării internaţionale în acest domeniu, citând în special pornografia infantilă şi spălarea de bani.

“Am demonstrat importanţa voinţei politice şi a determinării noastre colective de a preveni şi combate criminalitatea informatică prin cooperare internaţională”, a declarat delegatul sud-african, salutând în numele Grupului Africa o “convenţie istorică”.

“Asistenţa tehnică şi consolidarea capacităţilor vor oferi sprijinul necesar ţărilor cu infrastructuri cibernetice mai puţin dezvoltate”, a adăugat ea.

Însă opozanţii tratatului, o alianţă neobişnuită de activişti pentru drepturile omului şi mari companii de tehnologie, se plâng că domeniul său de aplicare este mult prea larg.

În special, textul prevede că un stat poate, pentru a investiga orice infracţiune pedepsită cu cel puţin patru ani de închisoare în conformitate cu legislaţia sa naţională, să solicite autorităţilor unui alt stat orice dovadă electronică referitoare la infracţiunea respectivă şi, de asemenea, să solicite date de la un furnizor de acces.

Acesta va fi “un dezastru pentru drepturile omului şi un moment întunecat pentru ONU”, a declarat pentru AFP Deborah Brown de la Human Rights Watch, descriind un “instrument multilateral de supraveghere fără precedent”.

Tratatul poate fi utilizat pentru a reprima jurnaliştii, activiştii, persoanele LGBT, gânditorii liberi şi alte persoane, în afara graniţelor”, a spus Brown.

În acest context, Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului şi-a exprimat rezerve serioase cu privire la text, făcând apel în această săptămână la state să “se asigure că drepturile omului sunt în centrul Convenţiei”. Apărătorii drepturilor, cercetătorii şi copiii nu ar trebui să se teamă de incriminarea activităţilor protejate”, a adăugat el pe X.

Deşi există un consens privind combaterea pornografiei infantile şi a exploatării sexuale a copiilor, unii sunt îngrijoraţi de posibila incriminare a selfie-urilor intime sau a imaginilor realizate de un minor în timpul unor relaţii sexuale consensuale.

“Din păcate, (comitetul) a adoptat o convenţie care nu abordează multe dintre deficienţele majore identificate de societatea civilă, sectorul privat şi chiar de organismul ONU pentru drepturile omului”, a declarat pentru AFP Nick Ashton-Hart, care a condus delegaţia organizaţiei Cybersecurity Tech Accord, ce reuneşte peste 100 de companii din acest sector, precum Microsoft şi Meta.

“Nu credem că statele ar trebui să semneze sau să aplice această convenţie”, a argumentat el.

Pe de altă parte, unele delegaţii consideră că tratatul pune prea mult accentul pe drepturile omului.

În urmă cu câteva zile, Rusia, un susţinător de lungă durată al procesului, a deplâns un tratat “mai mult decât saturat cu garanţii privind drepturile omului”, acuzând anumite ţări că “urmăresc obiective înguste şi egoiste sub masca valorilor democratice”.

În cursul sesiunii de joi de aprobare a textului, Iranul a încercat să obţină eliminarea unui număr de clauze “grav eronate”.

Unul dintre paragrafele în cauză subliniază că “nicio dispoziţie din prezenta convenţie nu trebuie interpretată ca permiţând suprimarea drepturilor omului sau a libertăţilor fundamentale”: libertatea de exprimare, de conştiinţă, de opinie, de religie, de asociere etc.

Această cerere de eliminare a fost respinsă cu 102 voturi împotrivă, 23 pentru (între care Rusia, India, Sudan, Venezuela, Siria, Coreea de Nord şi Libia) şi 26 de abţineri. Cu toate acestea, nici Iranul şi nici o altă ţară nu au ales să blocheze aprobarea prin consens.

Articole recente

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

3 ore ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

4 ore ago

Ivan: Marii consumatori din industria petrochimică – acces la preţuri rezonabile la gazele din Marea Neagră

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat joi că va propune ca marii consumatori de energie…

4 ore ago

FEI: Managerii de fonduri pot accesa 100 de milioane de euro pentru investiţii în transfer de tehnologie

Managerii de fonduri pot aplica la Fondul European de Investiţii (FEI) pentru alocarea bugetară de…

4 ore ago

Cornelia Năstase, CC Tax Advisory: CASS pe indemnizația minimă de creștere a copilului necesită o corecție urgentă

CC Tax Advisory atrage public atenția că aplicarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS)…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More