International

ONU: China acuză SUA pentru lansarea rachetelor balistice nord-coreene

China a acuzat miercuri Statele Unite pentru lansarea rachetelor balistice nord-coreene, spunând că Washingtonul “otrăveşte” mediul de securitate din regiune, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU, divizat pe această chestiune, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Luând notă” de lansarea de către Phenian a unei rachete balistice care a trecut peste Japonia, adjunctul ambasadorul chinez, Geng Shuang a subliniat “numeroasele exerciţii militare comune desfăşurate de Statele Unite şi alte ţări din regiune”.”Recentele lansări ale Coreei de Nord sunt strâns legate de seria de exerciţii militare din regiune”, a spus el.”În problema nucleară, Statele Unite aplică un standard dublu şi sunt angajate în manevre politice care otrăvesc mediul de securitate din regiune. În acest context, tensiunile crescute în peninsulă nu ar trebui să surprindă”, a adăugat reprezentantul Chinei, făcând apel la “sinceritate” din partea Washingtonului, care ar trebui să “răspundă preocupărilor rezonabile” ale regimului nord-coreean.

El a amintit că Rusia şi China au propus o rezoluţie la sfârşitul anului 2019 pentru a diminua sancţiunile impuse Coreei de Nord. Un text aflat încă pe masă, care ar putea crea o atmosferă favorabilă reluării dialogului, potrivit acestuia.

China şi Rusia vor să răsplătească Coreea de Nord pentru acţiunile sale rele şi acest lucru nu poate fi luat în serios de către Consiliu, a răspuns ambasadoarea SUA Linda Thomas-Greenfield, apărându-se de orice responsabilitate pentru testele nord-coreene şi făcând apel la o întărire a sancţiunilor mai degrabă decât la diminuarea lor.

În luna mai, China şi Rusia au respins o rezoluţie a Consiliului de Securitate care dorea să impună noi sancţiuni Coreei de Nord. Dacă în 2017 Consiliul a adoptat în unanimitate trei serii de sancţiuni grele, membrii săi îşi exprimă de luni de zile opiniile contrare în acest dosar sensibil, formând două tabere: Rusia şi China de o parte, iar restul Consiliului de cealaltă parte.

Nu este aşteptată adoptarea vreunui text după întâlnirea de urgenţă a Consiliului de Securitate după ce o propunere de declaraţie comună a fost blocată în perioada premergătoare întâlnirii, informează dpa care citează surse diplomatice de la New York.

Articole recente

Majoritatea germanilor se tem de un atac al Rusiei asupra NATO (sondaj)

Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…

o oră ago

BTA: Proiectul coridorului vertical al gazelor va beneficia de împrumuturi garantate de statul bulgar de 248,9 milioane de leva

Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…

o oră ago

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

o oră ago

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

o oră ago

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More