Comisarul prezidenţial rus pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova, vizată de un mandat de arestare al Curţii Penale Internaţionale (CPI), urmează să vorbească virtual miercuri despre Ucraina la o reuniune informală a Consiliului de Securitate, organizată de Rusia, care deţine preşedinţia rotativă, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Anunţarea acestei participări a provocat nemulţumirea diplomaţilor Regatului Unit, care au informat că au blocat difuzarea planificată a evenimentului pe site-ul ONU.”Dacă vrea să dea socoteală pentru acţiunile sale, să o facă la Haga”, sediul CPI, a adăugat un purtător de cuvânt al misiunii britanice.
Reuniunea îşi propune “să ofere informaţii obiective despre situaţia copiilor din zona de conflict din Donbas şi despre măsurile luate de autorităţile ruse pentru evacuarea copiilor aflaţi în pericol”, potrivit Reprezentanţei Permanente a Rusiei pe lângă ONU, care acuză Occidentul de “denaturarea” situaţiei prin utilizarea unor termeni precum “răpire, strămutare forţată, adopţie”.
Acest tip de reuniune informală, care poate fi organizată de orice membru al Consiliului, are loc la sediul ONU, dar nu în sala Consiliului de Securitate.
Autorităţile ucrainene acuză Rusia că a răpit peste 16.000 de copii din Ucraina de la începutul ofensivei, în urmă cu un an.
CPI a emis un mandat de arestare în martie pe numele preşedintelui Vladimir Putin şi al comisarul prezidenţial pentru drepturile copilului Maria Lvova-Belova, considerându-i pe aceştia responsabili pentru “crimă de război de deportare ilegală” a minorilor ucraineni.
Ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a asigurat recent că întâlnirea de miercuri a fost planificată “cu mult înaintea” anunţului CPI.
Moscova susţine că i-a “salvat” pe aceşti copii de lupte şi că a pus în aplicare proceduri pentru a-i reuni cu familiile din care provin.
Maria Lvova-Belova a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că este pregătită să trimită copiii deportaţi înapoi în Ucraina, dacă familiile lor solicită acest lucru. Potrivit unui raport al structurii pe care o conduce, începând cu 29 martie, 16 copii provenind din nouă familii s-au reunit cu rudele lor care locuiesc în Ucraina sau în altă parte. Cu toate acestea, Lvova-Belova a refuzat încă o dată să publice lista completă cu numele copiilor ucraineni deportaţi în Rusia.