International

ONU: Continuă negocierile privind extinderea mecanismului transfrontalier ce permite livrarea de ajutoare umanitare în Siria

Negocierile continuă duminică la ONU cu privire la extinderea mecanismului transfrontalier ce permite ONU să livreze ajutoare umanitare milioanelor de sirieni în zone care nu sunt controlate de regim, conform unor surse diplomatice citate de AFP, potrivit Agerpres.

În vigoare din 2014, această autorizaţie de a furniza ajutor ONU prin punctul de trecere Bab al-Hawa, la graniţa Siriei cu Turcia, urmează să expire la miezul nopţii, după vetoul Rusiei de vineri asupra unui proiect de rezoluţie care urma să o prelungească cu un an fără aprobarea autorităţilor siriene.

Potrivit diplomaţilor, Moscova insistă în continuare asupra unei prelungiri cu şase luni, eventual reînnoibilă, pentru a autoriza ONU să folosească acest punct de trece care face posibilă evitarea zonelor controlate de regim.

Pentru a ieşi din impas, cei zece membri nepermanenţi ai Consiliului de Securitate au propus o prelungire cu nouă luni, refuzată de Moscova, potrivit diplomaţilor.

Acest sistem transfrontalier vine în ajutorul a peste 2,4 milioane de persoane aflate în zonele din provincia Idlib şi din nordul provinciei învecinate Alep, aflate sub controlul unor grupuri jihadiste şi rebele.

“Negocierile continuă”, a declarat pentru AFP un diplomat din New York, sub condiţia anonimatului. “Suntem blocaţi în punctul în care eram vineri”, a spus un ambasador.

Pentru Moscova, care are drept de veto în Consiliul de Securitate şi care a contribuit la reducerea considerabilă în ultimii ani a acestui dispozitiv, care, din punctul său de vedere, încalcă suveranitatea Siriei, livrarea ajutoarelor către nord-vestul ţării ar trebui realizată doar din Damasc, peste linia frontului.

“Rusia nu şi-a schimbat poziţia”, a declarat duminică un alt ambasador membru al Consiliului de Securitate, sub condiţia anonimatului.

Un vot în Consiliul de Securitate este încă posibil la începutul săptămânii, au spus mai multe surse. S-a mai întâmplat ca acest mecanism să fie extins după data expirării autorizaţiei.

Fără un acord, asistenţa internaţională ar putea continua să fie acordată sub alte forme care ar urma să fie identificate, dar fără a avea aceeaşi eficacitate.

“Până acum, nu avem informaţii despre mecanismul care va fi pus în aplicare”, a declarat duminică pentru AFP Mazen Allouche, un oficial rebel de la punctul de trecere Bab al-Hawa.
‘Grupurile umanitare partenere ale ONU care operează în zonele eliberate (de sub controlul regimului) au un plan de răspuns în caz de urgenţă” dacă autorizaţia ONU nu este prelungită, a adăugat el.

Potrivit lui Allouche, civilii şi convoaiele de ajutor care nu fac parte din sistemul ONU, inclusiv cele trimise de organizaţiile umanitare turceşti, vor primi în continuare permisiunea să intre după redeschiderea punctului de trecere a frontierei. Estimează însă că stocurile disponibile nu vor fi suficiente pentru “mai mult de o lună”. Duminică, punct de trecere a fost închis pentru a doua zi consecutivă din cauza sărbătorii musulmane Eid al-Adha. Redeschiderea acestuia este prevăzută pentru miercuri.

Peste 4.600 de camioane cu ajutoare, în principal alimente, au intrat prin punctul de trecere a frontierei trecerea Bab al-Hawa în acest an, potrivit Biroului pentru coordonarea afacerilor umanitare (OCHA).

“Dacă livrările de ajutoare sunt redirecţionate către (zonele controlate de) regim, vom fi efectiv asediaţi”, a declarat pentru AFP Abu Mohmmad, un bărbat strămutat în vârstă de 45 de ani care trăieşte într-o tabără la nord de Idleb.”Vor să ne înfometeze şi să ne îngenuncheze”, s-a plâns acest tată a patru copii.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

14 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

14 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

14 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

15 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

15 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

16 ore ago

This website uses cookies.

Read More