International

ONU face apel pentru strângerea a patru miliarde de dolari pentru populaţia din Yemen

Organizaţia Naţiunile Unite şi partenerii săi au lansat joi un apel pentru a strânge patru miliarde de dolari cu scopul de a finanţa ajutorul de care are nevoie populaţia de 18,2 milioane de locuitori a Yemenului în 2024, o ţară devastată de aproape un deceniu de conflicte, transmite AFP, potrivit Agerpres.

“Planul de răspuns umanitar pentru 2024 necesită 2,7 miliarde de dolari pentru 0asistenţă care salvează vieţi” în Yemen, a declarat Oficiul Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA). “Cadrul de cooperare al ONU pentru dezvoltarea durabilă are nevoie de 1,3 miliarde de dolari pentru a sprijini milioane de persoane” din Yemen, conform OCHA.

“Având în vedere nevoile critice, 219 de parteneri umanitari cer sprijin urgent pentru peste 18,2 milioane de femei, fete, băieţi şi bărbaţi”, se arată în comunicat.

Început în 2014, războiul din Yemen între rebelii susţinuţi de Iran şi regimul susţinut de Arabia Saudită a provocat unul dintre cele mai grave dezastre umanitare din lume. Potrivit ONG-urilor, luptele au ucis sute de mii de persoane şi au forţat alte milioane să fugă din zonele de luptă. Mai mult de trei sferturi din populaţie depinde de ajutorul internaţional, milioane de oameni fiind în pragul înfometării.

Yemen, cea mai săracă ţară din Peninsula Arabică, a cunoscut totuşi o pauză fragilă după un armistiţiu negociat de ONU în aprilie 2022. Armistiţiul a expirat în octombrie anul trecut, dar rămâne în general respectat.

ONU a estimat joi că “17,6 milioane de oameni se vor confrunta cu o insecuritate alimentară acută în 2024” în această ţară “care are unele din cele mai ridicate rate de malnutriţie înregistrate vreodată”.

“Nu trebuie să întoarcem spatele poporului din Yemen. Lansez un apel către donatori să continue să ofere sprijin urgent pentru a salva vieţi”, a declarat coordonatorul umanitar pentru Yemen, Peter Hawkins, citat în comunicatul de presă.

Articole recente

Kelemen Hunor, întrebat ce îl enervează: Pe mine nu mă enervează persoane

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că pe el nu îl enervează persoane, ci este…

14 minute ago

Casa Albă susţine că americanii vor domina consiliul de administraţie al TikTok în SUA

Negocierile în desfăşurare cu China prevăd ca şase dintre cei şapte membri ai consiliului de…

19 minute ago

Trump ameninţă Venezuela cu consecinţe “incalculabile” dacă refuză să preia migranţi

Donald Trump a ameninţat sâmbătă Venezuela cu consecinţe "incalculabile" dacă nu primeşte înapoi "prizonierii şi…

21 de minute ago

Zelenski impune sancţiuni împotriva candidaţilor pro-ruşi de la alegerile parlamentare din Republica Moldova

Cu o săptămână înainte de alegerile parlamentare din Republica Moldova, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a…

24 de minute ago

Iranul anunţă că-şi va suspenda cooperarea cu AIEA în cazul restabilirii sancţiunilor ONU în dosarul nuclear

Teheranul îşi va suspenda cooperarea cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) dacă sancţiunile ONU…

29 de minute ago

This website uses cookies.

Read More