International

ONU îndeamnă Israelul să îşi suspende controversata reformă a sistemului judiciar

Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a îndemnat marţi Israelul să îşi suspende reforma sistemului judiciar, îngrijorat de consecinţele acesteia pentru drepturile omului şi independenţa justiţiei, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Dat fiind nivelul de îngrijorare publică şi politică, îndemn guvernul israelian să suspende modificările legislative propuse şi să le deschidă unei dezbateri şi unei reflecţii mai largi”, a afirmat Volker Turk, după ce Parlamentul israelian a aprobat marţi în prima lectură două dispoziţii-cheie ale acestei reforme controversate.

“Aceste probleme care sunt în centrul statului de drept merită cea mai mare atenţie, pentru a garanta că orice schimbare favorizează, mai degrabă decât diminuează, capacitatea puterii judiciare – şi a altor ramuri ale guvernului – de a proteja drepturile tuturor locuitorilor din Israel”, a adăugat el în declaraţia sa scrisă.

Proiectul a mobilizat o mare parte a opiniei publice împotriva sa, după ce a fost anunţat, la începutul lui ianuarie, de guvernul format cu o lună înainte de prim-ministrul Benjamin Netanyahu, împreună cu partide de extremă dreapta şi cu formaţiuni ultra-religioase evreieşti.

La Tel-Aviv, manifestaţii au loc în fiecare sâmbătă seara, adunând zeci de mii de protestatari – semn al unei mobilizări masive la scara Israelului – ce denunţă în bloc acest proiect, dar şi politica generală a guvernului, unul dintre cele mai de dreapta din istoria Israelului.

Luni, la Ierusalim, mai multe zeci de mii de persoane au manifestat în jurul Parlamentului împotriva votului, însă fără a zdruncina hotărârea guvernului şi a majorităţii sale de a avansa în proiectul lor.

“Schimbările care afectează structura constituţională de lungă durată a unei ţări şi garanţiile instituţionale bine stabilite nu ar trebui să fie întreprinse decât după o largă consultare şi cu un larg consens politic şi public”, a subliniat Volker Turk.

Potrivit Înaltului Comisar al ONU, reforma “va compromite considerabil capacitatea puterii judiciare de a face să conteze drepturile individuale şi să fie respectat statul de drept în calitate de control instituţional eficace a puterii executive şi legislative”.

De asemenea, Turk şi-a exprimat temerea că, dacă vor fi adoptate, aceste schimbări ar putea “slăbi protecţia drepturilor omului pentru toţi, însă mai ales pentru comunităţile şi grupurile cele mai vulnerabile, care sunt mai puţin în măsură să-şi apere drepturile printr-o reprezentare în ramurile executivă şi legislativă ale guvernului”, citând, între altele, arabii israelieni, solicitanţii de azil şi persoanele LGBT+.

Dispunând de sprijinul a 64 din cei 120 de deputaţi, Netanyahu are mari şanse să obţină ratificarea finală a celor două reforme de pe agendă, care limitează prerogativele puterii judecătoreşti în favoarea celor ale guvernului.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

8 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

8 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

9 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

9 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

10 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More