Update articol:

ONU: Mai mulţi membri au condamnat ofensiva Hamas în cadrul reuniunii Consiliului de Securitate

onu

Mai mulţi membri ai Consiliului de Securitate al ONU au condamnat duminică ofensiva surpriză a mişcării islamiste palestiniene Hamas asupra Israelului, chiar dacă Statele Unite au regretat lipsa unanimităţii în timpul acestei întâlniri de urgenţă cu uşile închise, informează luni AFP, potrivit Agerpres.

Chiar înainte de sesiune, Statele Unite au cerut tuturor membrilor Consiliului să condamne ferm “actele teroriste odioase” ale Hamas “împotriva poporului israelian şi a guvernului acestuia”.

“Un număr mare de ţări au condamnat atacurile Hamas. Dar, evident, nu toate”, şi-a exprimat regretul în faţa presei adjunctul ambasadorului american Robert Wood, la finalul întâlnirii.

“Îl puteţi identifica cu siguranţă pe unul dintre ei fără ca eu să spun ceva”, a adăugat el, într-o aluzie clară la Rusia, ale cărei relaţii cu Occidentul s-au deteriorat semnificativ de la invazia acesteia în Ucrainei.

Potrivit diplomaţilor, niciun stat nu a pus pe masă o propunere pentru o declaraţie comună, în contextul în care Consiliul de Securitate este divizat în mod regulat în dosarul israeliano-palestinian, iar anumiţi membri sperau într-un text care să depăşească o simplă condamnare a Hamas.

“Mesajul meu a fost în favoarea încetării imediate a luptei, a unei încetări a focului şi a unor negocieri semnificative”, a declarat ambasadorul rus Vassili Nebenzia, care a menţionat că situaţia actuală reprezintă, parţial, rezultatul unor “probleme nerezolvate”.

Omologul său chinez, Zhang Jun, a condamnat “toate atacurile împotriva civililor”, insistând în acelaşi timp asupra necesităţii revenirii la un proces de pace pentru a obţine o soluţie cu două state.

BVB | Știri BVB
ALTUR S.A. (ALT) (27/10/2025)

Prelungire termen de maturitate/scadenta pentru obligatiunile emise de ALTUR

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (27/10/2025)

Autorizare membru al Consiliului de Administrare al SAI Muntenia Invest SA

TERAPLAST SA (TRP) (27/10/2025)

Detalii teleconferinta T3/2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (27/10/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 20.10.2025 - 24.10.2025

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (27/10/2025)

Programul de investitii in capacitatile de stocare, continuat de Rompetrol Rafinare