Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzChina şi Rusia au blocat vineri adoptarea unei declaraţii a Consiliului de Securitate al ONU care solicita încetarea violenţei în Tigray, Etiopia, ceea ce a dus la abandonarea proiectului după două zile de negocieri, transmite AFP, potrivit Agerpres.
“Nu există consens” şi “nu este prevăzut să continuăm”, a declarat un diplomat sub protecţia anonimatului. Informaţia că nu va exista o declaraţie a fost confirmată şi de un alt diplomat.
Potrivit unui al treilea diplomat, China a blocat proiectul cerând eliminarea din textul aflat în negociere, revizuit în repetate rânduri începând de joi dimineaţă, o referire la Consiliul de Securitate care solicită “încetarea violenţei în Tigray”.
Solicitarea Chinei a fost inacceptabilă pentru ţările occidentale, inclusiv Irlanda, membru nepermanent al Consiliului de Securitate care a redactat proiectul de declaraţie.
Rusia s-a alăturat opoziţiei formulate de China.
Şi India a blocat declaraţia, însă pentru un detaliu minor care a necesitat o modificare minoră, potrivit diplomaţilor.
Conflictul armat din Tigray declanşat la începutul lunii noiembrie este considerat de China şi Rusia o “chestiune internă”. Potrivit unui diplomat, aceste ţări ar fi acceptat o declaraţie cu condiţia ca ea să facă referire doar la situaţia umanitară din această regiune disidentă din nordul Etiopiei.
Joi dimineaţă, Consiliul de Securitate al ONU a organizat o videoconferinţă cu uşile închise pe acest subiect fără a reuşi să convină o declaraţie comună. Cu toate acestea, s-a decis continuarea negocierilor.
Pentru prima dată de la începutul conflictului, ţările membre africane din Consiliu – Kenya, Niger, Tunisia -, care până acum erau favorabile unei rezolvări a crizei cu medierea Uniunii Africane, şi-au dat acordul pentru adoptarea unei declaraţii de către Consiliul de Securitate.
Tot joi, la Geneva, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet, a acuzat armata eritreană de comiterea de atrocităţi în Tigray şi a solicitat o investigaţie obiectivă şi independentă, după ce a “coroborat încălcări grave” care ar putea constitui “crime de război şi crime împotriva umanităţii”.
Banca Centrală Europeană (BCE) a menţinut nemodificate dobânzile, la reuniunea de politică monetară de joi,…
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, propune extinderea capacităţii de producţia pentru medicamente şi molecule biosimilare la…
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, despre reforma în administraţie, că se…
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 700 milioane de lei de la bănci, prin două…
Acționarii Romgaz au fost convocați, pe 20 octombrie, pentru aprobarea emisiunii unei a doua tranșe…
Departamentul pentru Situații de Urgență și Asociația Energia Inteligentă lansează „Ghidul de conduită în cazul…
This website uses cookies.
Read More