International

ONU: Rusia boicotează miercuri o reuniune a Consiliului de Securitate cu Comitetul Politic şi de Securitate al UE

Rusia va boicota miercuri o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU cu Comitetul Politic şi de Securitate al Uniunii Europene (COPS), un eveniment rar, ce ilustrează o deteriorare suplimentară a relaţiilor cu Moscova, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit unei surse diplomatice ruseşti care a vorbit sub protecţia anonimatului, decizia Moscovei este legată de situaţia din Ucraina.

Un diplomat occidental a declarat pentru AFP că nu îşi aminteşte ca Rusia să fi boicotat vreo reuniune a Consiliului de Securitate după invadarea Ucrainei pe 24 februarie.

Această întâlnire informală anuală dintre Consiliul de Securitate şi COPS nu a mai avut loc din 2019 din cauza pandemiei de COVID-19.

În cadrul reuniunii de miercuri se va discuta despre interacţiunea Uniunii Europene cu ONU în ţările în care cele două organizaţii desfăşoară operaţiuni, precum Bosnia şi Herţegovina, Republica Centrafricană sau Mali.

COPS este format din ambasadorii statelor membre, fiind este responsabil de politica externă şi de securitate comună (PESC) şi de politica de securitate şi apărare comună (PSAC) ale UE.

După reuniunea de la New York, ambasadori statelor membre UE se vor deplasa la Washington pentru o întâlnire cu oficiali americani, potrivit unui diplomat.

Rusia, care rămâne unul din cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate cu drept de veto, a fost înlăturată din mai multe organisme ONU, inclusiv din Consiliul pentru Drepturile Omului.

Marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, ambasadorul american la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a cărei ţară deţine preşedinţia Consiliului de Securitate în luna mai, a asigurat mass-media că acest for continuă să funcţioneze normal.

Consiliul de Securitate a avut chiar un “succes extraordinar” în a “reuşit să izoleze Rusia” de la sfârşitul lunii februarie, a apreciat Linda Thomas-Greenfield.”Este un succes semnificativ”, a insistat ea.”Am reuşit să unim vocile care condamnau Rusia în Adunarea Generală, dar acest lucru s-a întâmplat ca urmare a sprijinului larg care a existat în acest sens în Consiliul de Securitate”, a argumentat diplomata americană, care nu a menţionat că, graţie dreptului său de veto, Moscova a reuşit să scape de o condamnare din partea Consiliului de Securitate la sfârşitul lunii februarie.”Rusia este izolată în Consiliul de Securitate şi de fiecare dată când avem o discuţie în Consiliul de Securitate cu privire la Rusia, aceasta este în defensivă şi vom continua să o menţinem în defensivă până când va pune capăt atacului său brutal asupra poporului ucrainean”, a spus ea.

Articole recente

Insolvențele în București au crescut cu 32% – Risco

Conform platformei de analiză financiară RisCo.ro, în perioada august 2024 - iulie 2025 au fost…

59 de minute ago

„Lipici pe Pizza”: O fabulă modernă despre cum se câștigă, de fapt, cursa AI (Echipa Invergent)

Autor: Echipa invergent.ai În lumea afacerilor, presiunea de a inova nu este o opțiune, ci o…

o oră ago

Arafat: Hidroelectrica, Romsilva şi Apele Române vor interveni pentru curăţirea Lacului Izvorul Muntelui

Hidroelectrica, Romsilva şi Apele Române vor interveni pentru curăţirea Lacului Izvorul Muntelui din judeţul Neamţ,…

o oră ago

Incendiu de vegetație semnalat pe Autostrada A2, la km 185 – Flăcări și fum dens la doar 1 metru de carosabil (actualizare)

Actualizare: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că în zona localității Valea…

2 ore ago

Eurostat: Rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a menţinut în iulie la 2%,ţinta pe termen mediu vizată de BCE

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins şi în iulie ţinta pe termen…

3 ore ago

Un bărbat, înjunghiat în Cosmopolis; agresorul este minor (poliție)

Suspectul care a înjunghiat un bărbat în complexul Cosmopolis este minor și are 15 ani.…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More