Update articol:

ONU: Statele Unite cer o reuniune de urgenţă, joi, a Consiliului de Securitate privind Coreea de Nord

onu

Statele Unite au solicitat o reuniune de urgenţă, joi, a Consiliului de Securitate al ONU asupra Coreii de Nord care a lansat duminică cea mai puternică rachetă din 2017, au făcut cunoscut marţi surse diplomatice, notează AFP, potrivit Agerpres.

Reuniunea ar urma să aibă loc cu uşile închise. Îi revine Rusiei, preşedinte în exerciţiu al Consiliului de Securitate pentru luna februarie, să parafeze organizarea acesteia.

Phenianul a confirmat luni că a lansat cu o zi înainte cea mai puternică rachetă a sa cu începere din 2017, o rachetă balistică cu rază medie şi lungă de acţiune Hwasong-12.

Mai devreme, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a denunţat într-un comunicat un tir de rachetă balistică “încălcând moratoriul anunţat în 2018” de această ţară pentru tipul respectiv de armament.

Acest test reprezintă “o încălcare clară a rezoluţiilor Consiliului de Securitate”, a adăugat el, condamnându-l.

Tirul nord-coreean efectuat duminică încununează o lună de teste în serie şi provoacă temeri legate de reluarea testelor nucleare şi de rachete intercontinentale de către Phenian.

În 2017, Consiliul de Securitate al ONU a decis în unanimitate de trei ori să impună noi sancţiuni economice dure Coreei de Nord pentru testele sale nucleare şi balistice. Aceste sancţiuni, ultima dovadă de unitate a Consiliului cu privire la dosarul nord-coreean, afectează în special importurile de petrol ale ţării şi exporturile acesteia de cărbune, fier, textile şi produse din pescuit.

BVB | Știri BVB
FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (05/01/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (05/01/2026)

Raport curent - Lichidare Regal SA

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (05/01/2026)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 31.12.2025

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (05/01/2026)

Act aditional Contract finantare PNI - CTE Iernut

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (05/01/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie