International

OPEC estimează o creştere a consumului mondial de petrol de 2,4%, în a doua jumătate a anului 2023

Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol estimează că începând din iulie cererea mondială de petrol îşi va reveni, urmând să înregistreze o creştere de 2,4% în a doua jumătate a anului 2023, pentru a ajunge la o medie de 103,25 milioane barili pe zi (mbz) în ultimul trimestru al anului, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

În raportul său anual publicat marţi, OPEC menţine neschimbate principalele estimări la nivel anual şi subliniază că acestea sunt supuse la multiple incertitudini, motiv pentru care consideră justificată păstrarea politicii de reducere a producţiei.

“Se preconizează ca, la nivel mondial, cererea de petrol să se majoreze în al doilea semestru din 2023”, impulsionată în special de un consum mai mare în economiile emergente, semnalează OPEC în raport.

În schimb, în ţările industrializate ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) cererea de petrol se va majora doar cu 0,2 mbz şi asta datorită unui consum mai mare în SUA şi în unele regiuni din Asia. În Europa este aşteptat chiar un uşor regres, de 0,5%.

“Se estimează o creştere medie a cererii de petrol în ţările ce nu fac parte din OECD de 2,2 mbz în al doilea semestru din 2023, China fiind cel mai mare contributor la acest avans al cererii de petrol”, subliniază raportul.

OPEC estimează că, în 2023, lumea va consuma în medie 101,9 mbz, cu 2,34 % mai mult ca în 2022. Aceste estimări nu diferă faţă de cele din urmă cu o lună.

De asemenea, au rămas nemodificate calculele privind cantitatea de barili ce va fi cerută celor 13 membri ai organizaţiei, cifrată la 29,3 mbz.

OPEC şi cele zece ţări aliate, printre care şi Rusia, au decis să menţină şi extindă cu un an, până la finele lui 2024, puternicele reduceri ale producţiei, decise în octombrie 2022 şi în aprilie 2023 cu scopul de a susţine preţul “aurului negru”.

În plus, Arabia Saudită a anunţat o reducere adiţională, voluntară şi unilaterală, de un milion de barili pe zi în iulie, cu posibilitatea extinderii măsurii.

În raportul publicat marţi, OPEC justifică această politică ca fiind “precaută şi preventivă”.

“Dată fiind incertitudinea din economia mondială şi de pe pieţele mondiale de petrol, ţările OPEC+ au decis pe 4 iunie să continue cu abordarea precaută, proactivă şi preventivă şi, prin urmare, să menţină ajustările de producţie până la finele lui 2024”, reaminteşte documentul.

În pofida reducerii stabilite a ofertei, preţurile petrolului au scăzut în mai cu 10%, în medie.

Petrolul Brent a fost cotat la o medie de 75,69 dolari/baril, valoare similară preţului mondial al petrolului OPEC (75,82 dolari), în timp ce petrolul Texas a fost cotat la 71,62 dolari.

Articole recente

Exim Banca Românească prelungește oferta de economisire  cu dobânzi atractive la depozitele în lei și euro

Exim Banca Românească prelungește până la finalul lunii august oferta unică de economisire care permite…

6 ore ago

SUA şi NATO elaborează un nou mecanism de finanţare a armelor americane pentru Ucraina plătite de europeni

Statele Unite şi NATO lucrează la un nou mecanism de furnizare de echipamente militare americane…

6 ore ago

DNSC avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care este folosită imaginea economistului Adrian Negrescu

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care…

6 ore ago

Adrian Țuțuianu – secretar de stat în cadrul SGG; Dan Reșitnec – secretar general adjunct al Guvernului

Adrian Țuțuianu (PSD) a fost numit vineri în funcția de secretar de stat în cadrul…

6 ore ago

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea solicită convocarea AGA pentru anularea actualului proces de selecție a administratorului

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea, care dețin împreună 5,27% din capitalul social, solicită…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More