Categories: Fără categorie

OPEC îşi menţine estimările privind consumul mondial de petrol, dar le reduce în cazul Europei

Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) menţine nemodificate estimările privind consumul mondial de petrol în 2023, la circa 101,9 milioane de barili pe zi (mbz), cu 2,3% mai mult faţă de 2022, dar a revizuit uşor în scădere cererea în ţările bogate din Europa, unica regiune la nivel global unde este preconizată o diminuare, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Conform noilor previziuni, incluse în raportul pentru luna aprilie privind piaţa, OPEC estimează că în ţările europene mai industrializate consumul va scădea cu 0,3% comparativ cu anul trecut, la 13,46 mbz.

În raport, OPEC preconizează un consum mai mic faţă de cel calculat în urmă cu o lună în toate trimestrele anului şi reaminteşte că deja, în decembrie 2022, cererea s-a redus pentru a patra lună consecutiv în regiune.

“Cererea de petrol a fost afectată de slăbirea rezultatelor macroeconomice şi evoluţia geopolitică a regiunii”, menţionează OPEC, reamintind că, deşi inflaţia a scăzut până la 9,2%, este în continuare mult peste obiectivul de 2% stabilit de Banca Centrală Europeană pentru zona euro.

Totuşi, organizaţia are încredere că în trimestrul al treilea va avea loc o anumită recuperare a consumului, impulsionată de utilizarea combustibilului pentru aviaţie şi de benzină, dar avertizează că vor persista riscurile, din cauza “persistentei posibilităţi de recesiune în regiune”.

În restul lumii, China şi India vor continua să înregistreze creşteri ale cererii, cu majorări în jur de 5% faţă de anul anterior.

Cei doi giganţi asiatici vor consuma împreună, în 2023, conform acestor calcule, 21 mbz, echivalentul a 20% din consumul mondial al Planetei.

În ceea ce priveşte China, OPEC semnalează că cererea a revenit în forţă odată cu eliminarea politicilor restrictive de luptă împotriva pandemiei de Covid-19 şi că mobilitatea internă şi călătoriile cu avionul sunt aproape de 80% din nivelurile prepandemie.

În America Latină, consumul de petrol va creşte cu 0,16 %, un nivel apropiat de cel calculat în raportul anterior.

Creşterea mobilităţii şi a transportului aerian explică în bună parte această majorare, potrivit OPEC.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

o oră ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

o oră ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

3 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

3 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

3 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More