Categories: Fără categorie

Operaţiunea “Cuibul cu Fantome”: ANAF controlează firmele care împart sediul cu alte zeci sau sute de societăţi

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a demarat în aceste zile Operaţiunea “Cuibul cu Fantome”, care presupune controale la firme care au acelaşi sediul social cu alte zeci sau sute de societăţi, după ce instituţia a descoperit şi 1500 de companii cu sediul la aceeaşi adresă.

“Experienţa instituţională a relevat faptul că existenţa unui număr semnificativ de sedii sociale/domicilii fiscale declarate la adrese la care nu pot exista condiţii decente pentru desfăşurarea unor activităţii lucrative, în mod real, precum adrese cu destinaţia exclusivă de locuinţe sau chiar adrese la care nu există nicio amenajare a spaţiului, respectiv nicio condiţie pentru o prezenţă umană, reprezintă un indiciu redutabil pentru activităţi ce depăşesc sfera unui comportament fiscal normal (de exemplu: peste 1.500 de societăţi cu domiciliul fiscal/sediul social declarat la aceeaşi adresă). Contribuabilii grupaţi la aceste adrese prezintă indiciile unui risc fiscal semnificativ la declararea corectă a obligaţiilor fiscale precum şi la plata acestora către bugetul general consolidat al statului, risc accentuat şi de înregistrarea în scopuri de TVA a acestor entităţi. Unele dintre aceste entităţi sunt utilizate inclusiv în circuite tranzacţionale fictive generând prejudicii semnificative bugetului general consolidat al statului”, se arată în comunicatul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), transmis vineri, potrivit Agerpres.

Potrivit instituţiei, comportamentul fiscal al contribuabililor care se regăsesc în această situaţie este evaluat pe baza analizei de risc, prin evaluarea integrală şi integrată a datelor de interes fiscal disponibile la nivelul ANAF. Fiscul precizează că măsurile aplicate în urma controalelor vor merge de la declararea în inactivitate fiscală până la sesizarea organelor de urmărire penală, acolo unde este cazul.

“La o primă evaluare, s-a constatat că un număr de peste 20.000 de societăţi au declarat domiciliul fiscal şi, respectiv, sediul social la adrese unde figurează înregistrate între 10 şi 1.500 de societăţi în aceeaşi locaţie. Toate aceste societăţi vor fi analizate şi se va proceda în consecinţă, potrivit legii. Măsurile legale aplicate vor fi adecvate riscului fiscal identificat, acestea putând consta în declararea în inactivitate fiscală şi chiar sesizarea organelor de urmărire penală, dacă sunt constatate împrejurări privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală, conform domeniului de competenţă al ANAF. În analizele şi controalele fiscale realizate vom avea în vedere istoricul fiecărei societăţi pentru a evalua obiectiv situaţia fiscală, dar şi persoanele fizice care au generat eventualele prejudicii sau care au efectuat operaţiuni ilegale pentru a se sustrage de la executarea silită şi pentru a îngreuna colectarea creanţelor fiscale declarate”, se menţionează în document.

De asemenea, se precizează faptul că în unele locaţii la care au fost efectuate verificări până în prezent, condiţiile identificate par a fi incompatibile cu desfăşurarea unor activităţi de către contribuabili de bună-credinţă.

“Spre exemplificare, vă transmitem şi o serie de înregistrări video/imagini foto cu locaţii unde au fost iniţiate controale antifraudă şi unde numărul de entităţi care deţin declarat sediul social şi domiciliul fiscal este în prezent chiar şi de peste 1.500 de societăţi. Asigurăm contribuabilii de bună-credinţă de preocuparea noastră permanentă pentru respectarea drepturilor conferite de lege şi îi rugăm să colaboreze la stabilirea stării de fapt fiscale în situaţiile vizate de aceste acţiuni. Un spaţiu fiscal adecvat asigură o impunere echitabilă şi o piaţă concurenţială fără distorsiuni cauzate de fenomene evazioniste”, se mai arată în document.

View Comments

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

13 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

13 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

13 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

14 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

14 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

14 ore ago

This website uses cookies.

Read More