Justitie

Operaţiunea Hidra – 11 percheziţii vizând adolescenţi cu posibilităţi materiale, care vindeau droguri în Capitală şi pe litoral; familia lui Vlad Pascu, vizată de percheziţii (actualizare)

UPDATE – Surse apropiate anchetei afirmă că în una dintre cauze sunt implicaţi apropiaţi de-ai lui Vlad Pascu cu vârste cuprinse între 18 şi 20 de ani, care ar fi fost cazaţi în aceeaşi unitate de cazare, existând probabilitatea să fi consumat împreună substanţe stupefiante înaintea accidentului. De asemenea, este implicat şi distribuitorul lor.
Într-o a doua cauză, este vizată mama lui Vlad Pascu, acuzaţiile în caest caz fiind de săvârşirea de infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, precizează sursele citate, potrivit cărora aceasta ar fi încercat să şantajeze martori din cauza privind drogurile în care e implicat fiuil său.

………..

La data de 14 septembrie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, efectuează 11 percheziții domiciliare, în municipiul București, în două cauze penale, pentru investigarea unor infracțiuni de trafic ilicit de droguri, punerea la dispoziție a locuinței pentru consumul ilicit de droguri, precum și infracțiuni contra înfăptuirii justiției.

 ,,Operațiunea Hidra”, derulată în această dimineață, vizează adolescenți proveniți din familii cu importante posibilități materiale, care și-au desfășurat activitatea în București, precum și în stațiunile de pe litoralul Mării Negre, în timpul sezonului estival.

Din cercetări a reieșit că cei în cauză ar fi specializați în distribuirea de cannabis, comprimate ecstasy, MDMA, cocaină, dar și alte droguri sintetice, în diverse locații, restaurante și cluburi de lux, majoritatea clienților drogurilor comercializate de către ei fiind consumatori constanți, persoane cu un potențial financiar ridicat.

Persoanele ar fi furnizat diverse droguri de risc și mare risc la petreceri private, care au avut loc în diverse locații private din București, la care, de asemenea, au participat persoane cu potențial financiar ridicat.

Aceștia ar fi procurat drogurile în diferite modalități, fie prin intermediul unor dealeri, fie prin comenzi online.

De asemenea, polițiștii vor pune în executare 3 mandate de aducere, precum și mai multe citații, urmând ca persoanele în cauză să fie conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, pentru audieri și luarea măsurilor legale.

Potrivit informațiilor G4Media, și familia lui Vlad Pascu este vizată de percheziții. Vlad Pascu este tânărul drogat care a intrat în plin cu mașina într-un grup de oameni, pe șoseaua din stațiunea 2 Mai, lăsând în urma sa doi morți.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic intern de droguri de risc și mare risc și deținere de droguri de risc și mare risc, în vederea consumului propriu, punerea la dispoziție a locuinței pentru consumul ilicit de droguri, precum și infracțiuni contra înfăptuirii justiției.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale a Poliției Române.

La activități participă jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

 

 

 

 

 

 

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

19 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

19 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

19 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

20 de ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

20 de ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

21 de ore ago

This website uses cookies.

Read More