Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzDimitri Peskov/ Sursa foto: russiancouncil.ru
Kremlinul a declarat vineri că ‘operaţiunea specială’ a Rusiei în Ucraina s-ar putea încheia în ‘viitorul previzibil’, dat fiind că obiectivele sale sunt în curs de a fi atinse şi că munca este dusă la îndeplinire atât de către armată, cât şi de către negociatorii de pace ruşi, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a mai spus că Moscova înţelege că unele state care au încercat să adopte o poziţie echilibrată au fost supuse presiunilor pentru a vota joi în favoarea suspendării Rusiei din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului.
Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a suspendat joi Rusia din Consiliul pentru Drepturile Omului, în urma relatărilor despre ‘încălcări şi abuzuri grosolane şi sistematice asupra drepturilor omului’ în Ucraina, un vot în urma căruia Moscova a anunţat că părăseşte acest consiliu.
Investitorii americani sunt interesaţi de domenii strategice precum infrastructură, energie, tehnologie şi sănătate, a anunţat…
"România reprezintă pentru noi puntea directă către piața energetică a Uniunii Europene și un partener…
Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…
Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…
De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…
Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…
This website uses cookies.
Read More