Energie

Operatorii gazoductelor din România şi Ucraina au semnat un acord privind tranzitul gazelor naturale

Operatorii sistemelor de transport al gazelor naturale din România şi Ucraina au semnat un acord de interconectare care permite furnizarea gazelor din Turcia şi sudul Europei către Ucraina şi Republica Moldova, a anunţat miercuri compania ucraineană, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Potrivit furnizorului de informaţii S&P Global Platts, acordul semnat miercuri de noul operator al reţelei de gazoducte din Ucraina (GTSO) şi compania românească Transgaz va permite livrarea de gaze naturale din România spre nord în Ucraina şi Republica Moldova la punctul de interconectare Isaccea-Orlovka, începând cu data de 1 ianuarie 2020.

Acordul permite tuturor furnizorilor să transporte gaze naturale “fără nicio dificultate” via o nouă rută de aprovizionare – din sudul Europei şi Turcia via Bulgaria şi România spre Ucraina şi mai departe spre Republica Moldova, a informat compania GTSO într-un comunicat.

Începând cu data de 1 ianuarie 2020, va fi disponibilă capacitate la punctul de interconectare Isaccea-Orlovka pe graniţa dintre Ucraina şi România. Capacitatea care va fi disponibilă pe direcţia Ucraina-România va fi de 17,8 milioane metri cubi pe zi, în timp ce în direcţia opusă va fi disponibilă o capacitate de 15,8 milioane metri cubi pe zi.

“Aceasta este o decizie istorică deoarece creează o rută suplimentară pentru importul de gaze naturale în Ucraina, în primul rând pentru a furniza gaze consumatorilor din Republica Moldova şi consumatorilor ucraineni din regiunea Odesa, amplasată în apropiere de graniţă. Acest acord va permite livrarea de gaze în sezonul de iarnă fără întreruperi, chiar şi în situaţia unei posibile încetării a tranzitului gazelor din Rusia” a declarat directorul general de la GTSO, Sergiy Makogon.

Compania GTSO a precizat că în zilele următoare vor fi organizate primele licitaţii pentru rezervarea de capacităţi la punctul de interconectare Isaccea-Orlovka.

Semnarea înţelegerii între operatorii gazoductelor din România şi Ucraina vine în condiţiile în care acordul prin care Rusia livrează gaze Ucrainei şi altor ţări din Europa expiră după 31 decembrie 2019. Un nou acord nu a fost încă semnat, iar negocierile sunt în impas.

Conform Planului de Dezvoltare pentru perioada 2018-2027, Societatea Naţională de Transport al Gazelor Naturale Transgaz şi-a planificat investiţii totale de 1,9 miliarde de euro pentru extinderea sistemului de transport al gazelor, iar interconectarea cu Ucraina va costa 125 de milioane de euro.

Gazprom asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei. Grupul rus aprovizionează Europa cu gaze naturale prin trei rute principale: conductele din Ucraina, ruta Yamal-Europe, via Belarus şi Polonia, precum şi gazoductul Nord Stream, care face legătura între Rusia şi Germania, via Marea Baltică.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

9 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

10 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

10 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

10 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

11 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More