Categories: International

Operatorul britanic Thomas Cook, cea mai veche firmă de turism din lume, a anunţat intrarea în faliment

Peste 20 de mii de locuri de muncă sunt în pericol. Iar anunţul riscă să declanşeze scene haotice în staţiuni şi aeroporturi din toată lumea – pentru că agenţia ar avea acum şase sute de mii de clienţi în vacanţă. Autoritatea pentru Aviaţiea Civilă din Marea Britanie a transmis că firma şi-a încetat în toiul nopţii activitatea, iar cei 150 de mii de turişti britanici aflaţi în vacanţă se vor întoarce acasă ajutaţi de autorităţi.

Operatorul britanic Thomas Cook, cea mai veche firmă de turism din lume, a anunţat luni intrarea în faliment după ce a eşuat în cursul weekendului să găsească fondurile necesare pentru supravieţuire şi va intra în “lichidare imediată”, anunţă Reuters şi AFP, citând un comunicat al grupului.

“În pofida eforturilor considerabile, discuţiile dintre diferitele părţi participante la grup şi noile surse de finanţare posibile nu au dus la niciun acord. Consiliul de Administraţie a ajuns prin urmare la concluzia că nu are altă opţiune decât să ia măsurile pentru a intra în lichidare judiciară cu efect imediat”, a explicat comunicatul.

Compania înfiinţată în anul 1841 se lupta pentru supravieţuire după ce creditorii ameninţaseră că se vor retrage dintr-un acord de salvare care a fost negociat timp de mai multe luni. Afectat de datoriile mari, competiţia online şi incertitudinea geopolitică, Thomas Cook avea nevoie de finanţări suplimentare în valoare de 200 milioane de lire sterline (227 milioane euro), pe lângă pachetul de 900 milioane lire sterline convenit deja, pentru a evita falimentul.

Intrarea în faliment a grupului Thomas Cook declanşează cea mai amplă operaţiune de repatriere din istoria Marii Britanii. Ministrul britanic de externe, Dominic Raab, a spus că guvernul de la Londra a elaborat planuri de rezervă, în cazul în care discuţiile dintre Thomas Cook şi creditorii săi vor eşua, astfel încât niciun turist să nu fie lăsat peste hotare.

Thomas Cook realiza o cifră de afaceri de aproximativ 10 miliarde lire sterline (11,32 miliarde euro) pe an. De mai mulţi ani însă compania era afectată de o concurenţă acerbă între tour-operatori şi un mediu economic incert în special în Marea Britanie, în contextul Brexitului şi deprecierii lirei. Grupul Thomas Cook are o povară a datoriilor de 1,7 miliarde lire sterline şi întâlnirea cu creditorii era decisivă pentru o companie care are 19 milioane de clienţi pe an în 16 ţări.

Articole recente

OTP Bank România a înregistrat o pierdere de 14 milioane lei în primul semestru din 2022

OTP Bank România a înregistrat o pierdere de 14 milioane lei în primul semestru din…

9 minute ago

Raiffeisen Bank plasează o emisiune de obligațiuni sustenabile senior nepreferențiale, denominate în lei

Raiffeisen Bank S.A. a plasat ieri o nouă emisiune de obligațiuni corporative în lei, fiind…

18 minute ago

Seimul (parlamentul) Letoniei a declarat Rusia “stat care susţine terorismul” şi a cerut UE să nu mai elibereze vize ruşilor

Seimul (parlamentul) Letoniei a adopta joi o declaraţie în care desemnează Rusia drept 'ţară care…

38 de minute ago

USR solicită retragerea noilor legi ale Educaţiei, apreciind că acestea amplifică politizarea şi sunt anti-liberale

USR solicită retragerea noilor legi ale Educaţiei prezentate de ministrul Sorin Cîmpeanu, apreciind că proiectele…

48 de minute ago

Creșteri semnificative estimate pentru S&T România în urma finalizării proiectului „Focus” la nivelul Grupului Kontron AG

În urma unei strategii de concentrare a activității pe soluțiile inteligente IoT și de adaptare…

53 de minute ago

Clienții IMM de la Raiffeisen Bank pot folosi telefonul sau tableta ca terminal de plată (POS) pentru serviciile și produsele lor

RaiPOS (SoftPOS - Soft Point of Sale) este aplicația care transformă telefonul sau tableta într-un…

o oră ago